20161217_110843Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Fostul stoper al naționalei a murit pe 16 noiembrie, la vârsta de 44 de ani, suferind un infarct în timp ce se uita la televizor, dar parastasul s-a ținut pe 17 decembrie, la o lună și o zi de la data decesului. Asta din două motive. Sâmbătă a fost Sfântul Daniel, iar amânarea nu ar fi fost indicată și pentru că parastasul ar fi picat între Crăciun și Anul Nou.

Dacă la înmormântare a venit toată Generația de Aur (mai puțin Tibor Selymes, Dan Petrescu, Costel Gâlcă, Iulian Filipescu și Gică Mihali, aflați în străinătate la momentul tragicului eveniment), la parastas au fost prezenți doar persoanele chemate de familie.

Ziua a început la ora 8.00, la Biserica Izvorul Tămăduirii, de pe strada Monetăriei, vis-a-vis de Muzeul Țăranului Român. În lăcașul de cult au pășit nume importante din fotbal: Gică Popescu, Marius Lăcătuș, Bogdan Stelea, Daniel Pancu, Basarab Panduru, Mihai Stoichiță și Dumitru Dumitriu (ultimul fiind și nașul de cununie al lui Didi).

Hagi – reprezentat de soție, Gâlcă și-a trimis tripleții!

Popescu a venit cu soția, la fel ca și Panduru și ca Lăcătuș. De asemenea, Mircea Sandu a avut-o alături pe Lisa. Țiți Dumitriu a avut alături nu doar soția, ci și fiica. În schimb, Hagi n-a putut fi prezent, dar și-a trimis nevasta. Surorile Luminița și Marilena (foste Vlahbei) au venit și au plecat în același timp, în vreme ce ”Baciul” a avut alt traseu. De asemenea, Costel Gâlcă, antrenor la arabi, n-a putut fi prezent, dar și-a trimis soția și cei trei copii (tripleți)!

Fosta conducere a FRF a fost reprezentată de Mircea Sandu, Adalbert Kassai și de Dumitru Mihalache. Noua conducere a avut altă treabă. Nu a fost invitată și, oricum, era ocupată cu turneul amical ”Cupa Prieteniei”, de la BuzăuCum era de așteptat, nici Anghel Iordănescu, socotit ”trădătorul Generației de Aur”, n-a fost invitat de familie la parastas! De asemenea, niciun reprezentat al Stelei lui Gigi Becali nu a fost chemat la parastas, în timp ce CSA Steaua l-a avut pe Marius Lăcătuș.

La ”Sfânta Liturghie”, ca la imn!

Dacă Marius Lăcătuș s-a mai foit în biserică, Daniel Pancu, prieten la cataramă cu Didi, a fost stană de piatră, timp de mai bine de două ore și jumătate. De asemenea, Gică Popescu a părut pătruns de momentul religios, fiind surprins lăcrimând. La ”Sfânta Liturghie”, Popescu a stat ca la imn!

De la biserică s-a mers la cimitirul ”Sfântul Ilie” din Pipera, unde se află mormântul și s-a ținut o scurtă slujbă, apoi s-a mers la restaurantul în care a avut loc și pomana, acum o lună și o zi.

La restaurant și-a făcut apariția și Adi Ilie cu soția. ”Cobra” are silueta din perioada în care era jucător activ. A gustat puțin dintr-o felie de cozonac și a băut o cafea. ”Asta e toată mâncarea mea pe ziua de azi”, a glumit omul care dădea un gol de senzație în poarta Columbiei, la Coupe du Monde 1998!

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
BREAKING: Petrică Cercel a murit după ce a luat covid-19. Informații de ultimă oră despre cazul lui
Playtech.ro
BREAKING: Petrică Cercel a murit după ce a luat covid-19. Informații de ultimă oră despre cazul lui
Medic premiat de primăria Baia Mare pentru profesionalism, reținut după ce ar fi luat de 14 ori şpagă
Observatornews.ro
Medic premiat de primăria Baia Mare pentru profesionalism, reținut după ce ar fi luat de 14 ori şpagă
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO
Știrileprotv.ro
O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO
VIDEO | Gică Hagi şi Simona Halep, momentul serii. Toţi s-au oprit să-i admire. EXCLUSIV
Telekomsport
VIDEO | Gică Hagi şi Simona Halep, momentul serii. Toţi s-au oprit să-i admire. EXCLUSIV
Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă
PUBLICITATE
Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă