UPDATE. Tricolorii sunt în drum spre Londra. Generaţia de Aur pleacă mâine la Cardiff, acolo unde s-a născut, acum 24 de ani! Superechipă cu 19 eroi pentru finala Ligii Campionilor! FOTO&VIDEO

Comentează
Generația de Aur

Generaţia de Aur pleacă mâine la Cardiff, acolo unde s-a născut, acum 24 de ani! Superechipă cu 19 eroi pentru finala Ligii Campionilor!ACTUALIZARE. Foștii internaționali au acceptat invitația lui Ionuț Lupescu, iar lor li s-a alăturat și doctorul de atunci al naționalei, Pompiliu Popescu. Cu ocazia acestei reuniuni, cei din ”Generația de Aur” vor să numească un candidat la alegerile pentru șefia FRF, care vor avea loc anul viitor. Printre cei care au făcut deplasarea s-au numărat Ilie Dumitrescu, Gică Hagi, Gică Popescu, Florin Prunea, Ovidiu Sabău, Basarab Panduru sau Bogdan Stelea.

ACTUALIZARE 2 iunie, 12.30. ”Generaţia de Aur” a plecat la Cardiff. Pe aeroport, tricolorii s-au întâlnit cu naţionala artiştilor, care mergea în Rusia, pentru Campionatul Mondial.

”E un prilej extraordinar să vedem finala acolo unde s-a născut Generaţia de Aur, la Cardiff. Mă bucur că suntem mulţi din cei care am fost convocaţi atunci. După atâta timp este o ocazie minunată să fim împreună” - Gică Popescu. ”Cel mai frumos cantonament din viața mea. De-abia aștept să-i văd pe toți colegii mei, cu care am făcut lucruri extraordinare împreună”, a spus Dan Petrescu. VIDEO,AICI.

---

Generaţia de Aur a fotbalului românesc se întoarce la Cardiff, acolo unde s-a născut, în 1993. La invitaţia lui Ionuţ Lupescu, şeful Comisiei Tehnice de la UEFA, fotbaliştii de legendă ai României vor asista, sâmbătă seară, la finala Ligii Campionilor, pe ”Stadionul Naţional al Ţării Galilor” (meciul poate fi văzut în România pe posturile PRO TV şi pe Dolce Sport, de la ora 21.45).Delegaţia pleacă mâine, de pe aeroportul Otopeni, la ora 12.30, cu o cursă spre Londra, iar din capitala Angliei, băieţii de aur ai României vor fi preluaţi de autocare. ”Vor fi 19 oameni din Generaţia de Aur. Singurii care vor lipsi sunt Gică Mihali, Jean Vlădoiu şi Dorinel Munteanu. Au fost invitaţi, dar nu vin, din diverse motive”, au explicat, azi, organizatorii.

Jean Vlădoiu stă la cutie

”Am fost invitat de Lupescu, dar nu puteam onora invitaţia. Atunci când mi-a trimis invitaţia, adică acum două luni, eram sub contract, aveam echipă (n.r. - era antrenor secund la Al Menaa Basra, în prima ligă din Irak). Acum, sunt în Turcia, altfel, aş fi mers cu mare plăcere”, ne-a declarat Mihali.Dacă Gică Mihali şi Dorinel Munteanu au alt program, Ion Vlădoiu este un caz special. Ataşat cauzei federale, ”Charlie” nu este suportat de către ”gaşca Popescu”, asta după ce, în timpul vieţii, şi Didi Prodan îl scosese de la inimă şi nu îi mai răspundea la telefon. În 2014, la câteva zile după ce ”Baciul” a fost încarcerat, Vlădoiu a declarat pentru ”Libertatea”: ”În 1994, Gică Popescu m-a dat afară din lot”. Se referea la faptul că a fost trimis acasă din SUA, după eliminarea stupidă din jocul cu Elveţia.În schimb, deşi lucrează cot la cot cu Vlădoiu la ”Casa Fotbalului”, Miodrag Belodedici a acceptat invitaţia de a fi parte din Generaţia de Aur.

Fără ”trădătorul” Iordănescu

Din 2011 în administraţia forului continental, Lupescu este plătit cu 14.000 de euro la Nyon. Şi, se spune, achită din propriul buzunar toate cheltuielile. Fostul oficial al FRF s-a ocupat pentru ca foştii lui colegi să beneficieze de bilete de intrare la finală şi de cazare în Cardiff, la cinci minute de stadion. Din delegaţie nu lipseşte liderul generaţiei, Gică Hagi, care însă nu este în grupul format pe whattsap. În schimb, nu a fost invitat antrenorul Anghel Iordănescu, nedorit, după ce s-a dat cu echipa lui Răzvan Burleanu. În Generaţia de Aur, Tata Puiu este numit ”trădător”.

Răzvan Prodan, în locul lui Didi

Ionuţ Lupescu a lăsat orgoliul deoparte şi merge la braţ cu Gică Popescu. Se ştie că respectivii nu s-au iubit deloc, de-a lungul timpului, refuzând să colaboreze. La rândul lui, ”Baciul” a îngropat ”securea războiului” şi îl va avea vecin de scaun pe Florin Prunea, văzut de oltean ca unul dintre cei care au pus umărul pentru ca, în martie 2014, să intre la închisoare. Stelea, Panduru, Gâlcă vor fi şi ei la Cardiff. Generaţia de Aur l-a ”adoptat” pe Răzvan Prodan (legitimat la clubul Atletico Regal Bucureşti), băiatul lui Didi. ”Tătuca” a decedat pe 16 noiembrie 2016, după o luptă la baionetă purtată cu actuala conducere de la FRF.

Florin Prunea, tolerat cu chiu, cu vai

În Generaţia de Aur, la care actuala conducere de la federaţie are alergie, sunt mai multe grupuri. Unul a rămas la FRF, alcătuit din Miodrag Belodedici şi din Ion Vlădoiu. Grosul îşi aşteaptă rândul, în 2018, să preia frâiele FRF. Mai este un caz aparte: Florin Prunea. Deşi vorbeşte în numele Generaţiei de Aur, Prunea nu este înghiţit decât de prietenul său, Ionuţ Lupescu. În 2005, cei doi au dus lupta anti-Mircea Sandu, pentru ca, mai apoi, să sară în barca ”Naşului”!”Prunea a fost cel care s-a dus la subsolul de la FRF, unde erau dosarele, şi le-a cărat personal în portbagajul anchetatorilor. A vrut să-i îngroape pe fraţii Becali, dar a lovit şi în Popescu, vrând sau nevrând”, vorbesc surse din fosta structură de conducere a federaţiei. Duetul Hagi-Popescu nu-l acceptă pe Prunea decât de complezenţă. După ultimele sondaje, Prunea, alintat tocmai ”eroul de la Cardiff”, are cele mai mari şanse să fie candidatul principal anti-Burleanu.În 2018, se aşteaptă ca eroii care au scris istorie pentru echipa naţională să fie uniţi sub acelaşi obiectiv: alungarea actualei conduceri. Munca de a aduna echipa o face doctorul Pompiliu Popescu, nicidecum Anghel Iordănescu!

Am mers cu Belgia la CM

În 1993, pe 17 noiembrie 1993, echipa naţională de fotbal a Romaniei se impunea cu 2-1 împotriva Ţarii Galilor, pe "Arms Park", (arenă dărâmată, între timp), rezultat în urma căruia tricolorii obţineau calificarea la Mondialul din SUA (1994). La meci au asistat 35.344 de spectatori. Ţara Galilor - România 1-2 (Saunders 60' / Hagi 32', Raducioiu 83'). Ţara Galilor i-a folosit pe Southall - Philips, Young, Melville, Simons (Goss 53') - Speed, Horne, Bodin (M.Allen 69') - Saunders, Rush, Giggs. România a mizat pe Prunea - D.Petrescu, Prodan, Belodedici, Selymes (D.Munteanu 74') - Sabau, Gh.Popescu, Lupescu, Hagi - Raducioiu, I.Dumitrescu (Mihali 89'). Arbitru: Kurt Roethlisberger (Elvetia). În Grupa a 4-a, clasamentul final a fost: 1. România 15 puncte (+17), 2. Belgia 15 (+11), 3. Cehoslovacia 13, 4 Tara Galilor 12, 5. Cipru 5, 6. Feroe 0. România şi Belgia au obţinut calificarea la turneul final din 1994, găzduit de SUA, unde tricolorii au pierdut în sferturile de finală, învinşi de Suedia, la penalty-uri.

Galezii i-au reţinut pe aeroport!

Eşecul nu le-a căzut deloc bine galezilor. Gică Hagi a fost reţinut pe aeroport! Imagini de senzaţie au apărut cu cel mai mare fotbalist român. ”Regele” a fost umilit pe aeroportul din Cardiff, în 1993, după ce a calificat naţionala de fotbal a României la Cupa Mondială din 1994.Hagi, Popescu şi Prodan apar în imagini ca nişte deţinuţi! A fost modul de a se răzbuna al galezilor, supăraţi că tricolorii le-au barat drumul spre Mondialul american.Gică ţine în mână o foaie pe care are trecut numele său, numărul 10, precum şi statutul pe care îl avea la echipă: căpitan. Popescu se plimbă cu o foaie A4 având numele lui trecut pe ea. De asemenea, regretatul Daniel Prodan şi-a trecut pe foaie numărul care l-a făcut celebru sub tricolor: 3!Filmuleţul postat pe Youtube începe înfăţişându-i pe cei trei prieteni de la Steaua, Panduru, Gâlcă (mestecând gumă) şi Prodan. Totodată, Mircea Angelescu, preşedinte onorofic la FRF - la vremea respectivă, dă impresia că face scandal, faţă de modul înjositor în care este tratat de către autorităţile galeze.

De asemenea, fostul parlamentar Corneliu Vadim Tudor, care a făcut parte din delegaţie, apare în imagini apărute în spaţiul public. Şi Ilie Dumitrescu s-a lăsat, la rândul lui, fotografiat de către autorităţile britanice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
RAED ARAFAT
BREAKING NEWS
13:00
Raed Arafat a fost inculpat oficial în dosarul de cotrabandă cu un elicopter. „Timp de 9 ani nu a venit nimeni să ne ceară TVA”
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
11:19
Nicușor Dan, editorial în The Washington Times la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie: „Pentru o zi, toți românii au fost americani”
MONDEN
Denisa Nechifor si fiica ei, Rania. Sursa FOTO/ Facebook
13:03
Imagine de colecție cu Adi Cristea, Denisa Nechifor și fiica lor. Rania a împlinit 18 ani și părinții ei au sărbătorit-o la Paris
Juriu Romanii au talent
13:00
Schimbările juraților de la„Românii au talent”din 2011 până la cooptarea Nadiei Comăneci. Cine sunt vedetele care au marcat show-ul de la PRO TV
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
13:36
Ce este Cartonașul Negru, regula anunțată de FRF pentru meciurile de copii și juniori
13:36
Record mondial uriaș în București: se construiește cea mai lungă masă din lume, unde vor sta și vor mânca 20.000 de oameni. Cum poți participa la „Masa Care Unește”
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
13:27
Inflația a coborât la 6,2% în august, după vârful de 10,85% din mai. Frames: „Scăderea nu se datorează politicii monetare”
TRENDING
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
Horoscop varsator pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
Horoscop gemeni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Imagine de ansamblu cu centrala geotermală din Oradea.
Analiză
10:00
„Aurul” fierbinte din subteran. Locurile din România unde sunt rezervoare uriașe de energie geotermală insuficient exploatate
Un urs încearcă să prindă un fruct aruncat de un pasager dintr-o mașină pe 25 iulie 2026 în Arefu, România.
Analiză
09:59
Câți urși vor fi extrași prin vânătoare ca măsură de prevenție
Imaginea surprinde o ploaie torențială densă căzând peste o parcare exterioară plină de mașini, înconjurată de copaci verzi.
09:24
Ploi torențiale, grindină și vijelii în România, de sâmbătă. Prognoza meteo pentru perioada 14 septembrie-12 octombrie 2026
MApN a ridicat avioane de lupta F-16 pentru monitorizarea situației de la graniță
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate