Atacantul de la CFr Cluj a participat la antrenamentul campioanei României, anunțând că este gata să joace la echipa din Gruia.

„Am avut o vacanţă mult mai mare şi mai lungă decât colegii meci. Sper să fie bine acum, aştept cantonamentul. Revederea cu colegii a fost plăcută, ei au stat şi au muncit mult mai mult decât mine, au realizat ceva important sezonul acesta şi suntem foarte bine pe toate planurile”, a anunțat George Țucudean pe site-ul oficial al clubului CFR Cluj.

Acesta a continuat: ” Trebuie  să o iau treptat, să fac pregătirea clasică pentru că am stat destul de mult şi sper să fiu bine, asta este cel mai important. A fost intens la ultimul meci (n.r. – din Liga Europa), aşa a fost şi când am luat primul titlu aici, la ultimul meci, la al doilea a fost cu un meci înainte, mă bucur că s-au calificat băieţii, că sunt pe primul loc în campionat şi că au şanse mari să-l câştige.

Despre obiectivele pe 2020, George Țucudean a precizat: ” Îmi doresc în 2020 să am sănătate, să fiu bine fizic, apoi pentru echipă, ne ştim obiectivele, trebuie să le îndeplinim. În Liga Europa, avem un adversar şi mai puternic – FC Sevilla – nu am avut noroc la nici o tragere la sorţi, dar când ajungi în situaţia asta şi-n faza aceasta a competiţiei sunt numai echipe bune.

Avem şansa noastră, nu se ştie niciodată. Prin îndeplinirea obiectivului intern, câştigarea campiuoantului, vom juca în Champions League şi îi aşteptăm alături de noi”

Citeşte şi:

Suspendare drastică primită de handbalistele de la Corona Brașov, după scandalul de dopaj

Un antrenor din Spania a fost suspendat, după ce a apărut într-un clip interzis minorilor: ”Sunt victima unei infracțiuni”

Darko Kovacevici a fost ținta unei tentative de omor, în Grecia. Fostul fotbalist, urmărit și împușcat

VIDEO Momente șocante după golul Ungariei. Jurnalistă luată cu fulgi cu tot, imaginile zilei la EURO
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momente șocante după golul Ungariei. Jurnalistă luată cu fulgi cu tot, imaginile zilei la EURO
BOMBĂ! Adevărul despre Reghecampf, amantă și bani, spus de un membru al familiei: ”Murim”
Playtech.ro
BOMBĂ! Adevărul despre Reghecampf, amantă și bani, spus de un membru al familiei: ”Murim”
Cornel, un tânăr poliţist din Deva, a murit într-un Trabant strivit, la Şoimuş. Agentul a intrat cu maşina pe contrasens
Observatornews.ro
Cornel, un tânăr poliţist din Deva, a murit într-un Trabant strivit, la Şoimuş. Agentul a intrat cu maşina pe contrasens
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
HOROSCOP
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
Un polițist din Botoșani a dus cu mașina poliției un șofer care nu avea cash la el să scoată bani de la bancomat pentru șpagă
Știrileprotv.ro
Un polițist din Botoșani a dus cu mașina poliției un șofer care nu avea cash la el să scoată bani de la bancomat pentru șpagă
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)