Clubul spaniol Getafe are angajaţi cu imaginaţie bogată în departamentul de Public Relations, angajaţi care ar putea lucra şi la o agenţie de matrimoniale. O demonstrează un clip video care promovează aplicaţia pentru telefonul mobil numită "Getafinder", care îi ajută pe suporterii echipei să-şi găsească jumătatea pe stadion, chiar în timpul meciurilor! Normal, indiferent că este vorba de un el sau de o ea, "jumătatea" trebuie să fie neapărat suporter al lui Getafe, grupare care caută să-şi mărească numărul de fani. De unde şi sloganul "Reproducându-ne, ne vom înmulţi".