Lumea fotbalului e zguduită de un nou scandal financiar. Mai mulţi sportivi şi antrenori, inclusiv Cristiano Ronaldo şi Jose Mourinho, sunt acuzaţi de evaziune fiscală de sute de milioane de euro. Potrivit Gazetei Sporturilor, și numele lui Gheorghe Hagi, managerul Viitorului Constanța, apare în acest scandal. În vara lui 2014, Gică Hagi l-a vândut în secret pe Cristian Manea în Cipru. Din banii încasați, 1.000.000 de euro au plecat din conturile BRD într-un off-shore din Malta!
”În mare secret, patronul Academiei Hagi l-a vândut pe Cristian Manea la Apollon Limassol (Cipru) pentru 2.500.000 de euro. Tot în secret, a trimis rapid 40% din sumă unei firme obscure dintr-un paradis fiscal din Malta. Aflat în criză financiară acută, Hagi a trimis 1.000.000 de euro din suma de transfer încasată de la Apollon pentru Manea. Practic, a luat bani și a dat din și în paradisuri fiscale”, scrie gsp.ro.
Firma Dito Trading & Consulting este înregistrată la aceeași adresă cu agenția unui impresar controversat, care însă nu apare în acte. Comisionul de 40% depășește cu mult media dată publicității într-un studiu făcut de FIFA.
Dezvăluirile, grupate sub numele ”Football Leaks” se bazează, spun jurnaliştii, pe 18 milioane de documente şi vor continua în următoarele 3 săptămâni.Cristian Manea, 19 ani, evoluează acum în Belgia, la Mouscron-Peruwelz.