Viitorul a câștigat vineri seară de o manieră entuziasmantă partida cu ACS Poli (4-0). Formația antrenată de Gică Hagi este neînvinsă, iar etapa următoare se va duela cu Steaua. 

În opinia “Regelui”, meciul contra campioanei României poate fi câștigat cu o condiție. “Următoarea etapă mergem să jucăm cu campioana României și dacă vrem să facem ceva trebuie să înscriem cel puțin două goluri. Steaua e Steaua, campioana României, cu un lot valoros. Noi suntem o echipă care creștem de la meci la meci”, a declarat Gică Hagi.

Acesta a recunoscut că evoluțiile elevilor săi din ultima vreme l-au cam lăsat mască. “Echipa mă surprinde și pe mine în momentul de față. Am făcut lucruri bune, dar potențialul echipei e și mai mare. Am încercat să le ofer mentalitate, să creadă în ei. Echipa are mai multă personalitate, fotbal frumos, jucăm ofensiv și marcăm multe goluri. Dar suntem încă la început. E fantastic cât de bine jucăm, dar trebuie să ne păstrăm echilibrul și să ne dorim să fim mai buni”, a continuat Gică Hagi.

Sfat pentru Mirel Rădoi

“Regele” a vorbit și despre situația lui Mirel Rădoi la Steaua. “Lui Mirel pot să-i transmit că, dacă-ți place un lucru, să-l faci, să ai încredere în continuare. Nu-i ușor, nu-ți vine totul dintr-o dată, dar știu că-i place. Să meargă pe linia lui, pentru că atunci poți să răzbești. Normal că sunt moment mai dificile, el trece printr-un moment din ăsta și în momentul ăsta are nevoie de oameni lângă el, care să-l sprijine”, a mai afirmat Gică Hagi.

Urmărește-ne pe Google News
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
GSP.RO
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
ȘOC! Putin e DISPERAT! A schimbat legea pentru câștigarea războiului! E IREAL!
Playtech.ro
ȘOC! Putin e DISPERAT! A schimbat legea pentru câștigarea războiului! E IREAL!
Momentul impactului dintre cele două maşini care făceau întrecere pe o stradă din Timişoara. Autoturismele au fost cuprinse de flăcări
Observatornews.ro
Momentul impactului dintre cele două maşini care făceau întrecere pe o stradă din Timişoara. Autoturismele au fost cuprinse de flăcări
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
Știrileprotv.ro
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Orangesport.ro
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama