Gigi Becali l-a mitraliat din toate pozițiile pe Victor Pițurcă: ”Mi-e rușine mie de rușinea lui”. Povestea neștiută despre doi jucători transferați: ”Am luat banii de la FIFA”.Gigi Becali n-a mai rezistat și a răspuns valului de acuzații și de vorbe grele lansat de Victor Pițurcă. Finanțatorul de la FCSB a dat detalii despre relația lui actuală cu omul care l-a adus la Steaua, dar acum e printre cei mai aprigi contestatari ai săi și-l acuză că a furat clubul.Numai pentru a-i da peste nas dușmanului său de moarte, Victor Pițurcă a lăudat-o pe rivala Dinamo, lucru de neacceptat pentru steliști, fie ei „fecesebiști”, fie „ceseaiști”!
Cuprins:
„Despre Pițurcă, eu știu ce știu eu, că nu am amnezie. M-a sunat când eram în pușcărie și m-a rugat să-i dau pe Szukala și pe Sânmărtean, pe 500.000 de euro și mi-a zis că răspunde el pentru bani iar eu am fost de acord doar pentru că era el implicat. Am luat banii după trei ani, de la FIFA. Și așa știu că m-am despărțit prietenește de el, pentru că i-a spus lui nea Viorel Păunescu: «Uite, dom’ne, ce gest a făcut Gigi, mi-a dat jucătorii». De atunci eu nu am mai vorbit, nu m-am mai certat, nu știu de unde toată răutatea și dușmănia asta, care oricum nu mă interesează”, a spus Becali.Finanțatorul roș-albaștrilor n-a ratat însă ocazia de a-l ironiza pe fostul selecționer.”Când spui «Dinamo e cel mai mare club din România», dar FCSB e pe locul 161 în lume și Dinamo e pe 361, da, e cel mai mare club. Steaua are 41% procent din suporteri, Dinamo 8%, dar Dinamo e cel mai mare, da. Dinamo se vinde cu două milioane de euro, în timp ce pentru Steaua nu primesc nici 100 de milioane de euro, deci de 50 de ori mai mult și tot nu o vând. Ca să nu mai vorbesc de coeficient UEFA, cum să spui astfel de lucruri? Nu faci decât să te descalifici.Dacă l-aș vedea pe Pițurcă, alături de mai mulți, și ne-am da mâna, aș da și cu el, dar dacă-l văd ... Nu mi-e dat să ocolesc lumea, dar nu am ce... Mi-e rușine mie de rușinea lui, de vorbele pe care le-a spus pe degeaba”, a completat Becali.CITEȘTE ȘI: