Reprezentativa ţării noastre a avut până acum un parcurs excelent, reuşind să se califice în semifinalele competiţiei, după o victorie muncită, în grupă, scor 23-22 (11-12), în faţa naţionalei Japoniei.

Meciul a avut un final tensionat. După ce, în minutul 52, România conducea confortabil la patru goluri 23-19, fetele noastre au ratat o lovitură de la 7 metri, la 23-20, dând „aripi” adversarelor.

Asiaticele au revenit la un singur gol pe tabelă, 23-22 în minutul 58, în condiţiile în care România evolua în inferioritate, Alexandra Orsivshi fiind eliminată.

Japonia a primit o lovitură de la 7 metri, dar portăriţa Elena Şerban a reuşit să pareze. Imediat, handbalista niponă a recuperat mingea şi a fost faultată din nou, primind încă o lovitură de la 7 metri! Care a fost din nou ratată, minge lovind bara!

Pentru România au punctat în acest meci Vizitiu 6, Gogoriţă-Andrei 5, Zamfirescu 4 (3), Pricopi 2, Preda 2, Tudor 2, Popa 1 şi Nan 1.

România a terminat grupa pe primul loc, după ce, în primul joc a dispus de naţionala ţării gazdă a competiţiei, Spania, cu 20-19.

În semifinalele competiţiei, tricolorele vor întâlni, vineri, de la ora 13.15, Rusia.

În cealaltă semifinală se vor întâlni Polonia şi Spania.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.