Între două antrenamente, fetele pregătite de către selecționerul suedez Tomas Ryde au timp și de destindere.

Într-una dintre pauze, Cristina Neagu și coechipierele sale au mers în vizită la un liceu din Saga, unde a avut parte de o lectie de caligrafie și de o introducere în ceremonia ceaiului.

”Mi s-a părut foarte amuzant să desenez tot felul de litere, de nume, de cuvinte… a fost foarte interesant, mi-a plăcut foarte tare. Chiar am zis că se vede că am lipsit la ora de desen. A fost foarte fain.  Asta înseamnă respect, iar asta îseamnă noroc. De fapt, fără să ştiu le-am desenat” a mărturisit Crina Pintea la Telekom Sport.

Tomas Ryde a profitat de ocazie pentru a efectua un scurt antrenament cu echipa de handbal a școlii.

E foarte bine pentru noi să facem și alte lucruri și să luăm contact cu o altă cultură. Este important pentru toți oamenii să învețe de la alții și să avem o lume pașnică”, a spus selecționerul României, Tomas Ryde.

77305323_1134787086711949_5460966619540881408_oIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

La Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia, care se va disputa între 30 noiembrie și 15 decembrie, România face parte din Grupa C, alături de Spania, Ungaria, Muntenegru, Senegal și Kazahstan.

Primele trei reprezentative se vor califica în Grupele Principale.

FOTO: Federația Română de Handbal – Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații