Detalii despre cele două proiecte ale lui Horia Tecău

Decizia face parte din strategia mai amplă a lui Horia Tecău de a-și concentra energia în două direcții complementare, cu impact pe termen lung în sport: „dezvoltarea mentalității și educației prin www.mindsetmatch.ro, o platformă dedicată tinerilor sportivi, dar și părinților și antrenorilor; investiția în infrastructură și standardele de echipament, prin implicarea directă – ca acționar, cu 20% acțiuni în compania de echipament de tenis Electryphy”, se precizează într-un comunicat de presă.

Prin cele două proiecte se conturează tranziția firească a lui Horia Tecău – de la campion la mentor, investitor și catalizator de resurse pentru următoarele generații. „Cei doi piloni reprezintă, în fapt, o singură viziune: transformarea modului în care se poate face performanța în tenisul românesc”, se mai arată în comunicat.

Un nou model de dezvoltare a sportului românesc

De la retragerea din circuitul profesionist, Horia Tecău și-a făcut o misiune din a conecta experiența acumulată în marile turnee cu nevoile reale ale tinerilor sportivi. El crede „cu tărie” într-un nou model de dezvoltare a sportului românesc.

„Am învățat și câștigat mult prin tenis: disciplină, reziliență, încredere, o carieră și o comunitate. A venit timpul să ofer, la rândul meu, energia, experiența și resursele pe care le-am acumulat. Cred cu tărie într-un nou model de dezvoltare a sportului românesc, în care educația, calitatea și investiția se susțin reciproc pentru a genera performanță reală și durabilă”, a precizat Horia Tecău.

El adaugă ce Mind.Set.Match. și Electryphy sunt cele două direcții prin care se va implica în mod direct: „Una în zona de mindset și educație, cealaltă în cea de imagine și performanță. Văd aceste două proiecte ca pe un adevărat ecosistem dedicat excelenței. Nu mă rezum la a-mi pune numele pe un brand, ci investesc capital, energie și viziune. Este un angajament pe termen lung, prin care îmi doresc să ajut tinerii sportivi să aibă succes – atât în sport, cât și în viață”.

Ce este „Mind.Set.Match.”?

Mind.Set.Match. este un program educațional ce îmbină antrenamentul fizic cu pregătirea mentală a spotivilor, coroborat cu suport pentru părinți și antrenori.

„Mentalitatea, echilibrul emoțional, construirea unui brand personal, „relația” cu presiunea, pregătirea tehnică, dar și fizică, precum și îndrumarea părinților și antrenorilor reprezintă doar cateva dintre temele ce vor fi abordate, ca un tot unitar, prin intermediul unor tabere, seminarii, masterclass-uri și workshop-uri practice dedicate”, potrivit sursei citate.    

Legends 2025 – prima colecție Electryphy & Horia Tecău în noua formulă de acționariat

Lansarea colecției aniversare „Legends 2025”, dedicată celor zece ani de la triumful său la Wimbledon, marchează începutul noului parteneriat Horia Tecău și Electryphy. Inspirată din valorile care l-au definit pe Horia ca sportiv, colecția se adresează nu doar jucătorilor profesionisti, dar și tuturor iubitorilor „sportului alb” și este disponibilă deja pe www.electryphy.ro.

Horia Tecau_Monica Nitescu_Cristi DragneaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Colecția care marchează 10 ani de la câștigarea titlului de Grand Slam nu este doar un exercițiu de nostalgie. Am ales să legăm intrarea lui Horia în acționariat de acest moment pentru că Wimbledon rămâne reperul care vorbește cel mai clar despre cine este el ca sportiv, iar noi ne dorim ca Electryphy să crească în același registru: cu consistență, seriozitate și respect pentru joc”, a precizat Monica Nițescu, cofondator Electryphy.

Horia Tecău – performanță sportivă și impact social

Horia Tecău este fost număr 1 mondial în proba de dublu, vice-campion olimpic și promotor al performanței mentale.

Triplu campion de Grand Slam în proba de dublu și medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Rio 2016, Horia are în palmares 38 de titluri ATP la dublu și un titlu la dublu mixt. A câștigat trei titluri de Grand Slam: Wimbledon 2015 și US Open 2017 la dublu masculin (alături de Jean-Julien Rojer), și Australian Open 2012 la dublu mixt, alături de Bethanie Mattek-Sands.  

În calitate de Ambasador Național UNICEF în România, Horia Tecău s-a implicat în susținerea drepturilor copiilor și accesului acestora la sănătate și educație. Din rolul de mentor, el a publicat deja o carte pentru copii – „Viața în ritmul tenisului”, în care transmite lecții valoroase despre reziliență, curaj și recunoștință prin prisma sportului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.