În prima dispută dintre România şi Elveţia am luat bătaie la «masa verde»

Comentează

Motivul acestei decizii dure date de FIFA l-a reprezentat utilizarea în naţionala noastră a lui Iuliu Baratky, jucător disputat, în acel moment, de federaţiile din România (FRFA) şi din Ungaria. “O monstruoasă sentinţă dată de FIFA. Împotriva prevederilor regulamentare şi a uzanţelor internaţionale, FIFA privează România de un drept câştigat”, anunţa atunci, pe un ton grav, presa din ţară. Totuşi, conform regulamentelor în vigoare, FIFA avea dreptate. Culmea absurdului este însă că tocmai la solicitarea României, FIFA a introdus în 1931 un paragraf în regulament care stipula că un fotbalist nu putea evolua în două naţionale decât la cel puţin trei ani distanţă. Cum Iuliu “Giussy” Baratky evoluase până în iunie 1933 în naţionala Ungariei, pentru a juca, apoi, în octombrie acelaşi an, pentru România, forul mondial a intervenit şi a dat Elveţiei meci câştigat cu 2-0, la “masa verde”. În ciuda acestei înfrângeri stabilite în birourile FIFA, România a reuşit să se califice la turneul final al CM 1934, după ce a învins, la Bucureşti, în meci decisiv, cu 2-1, naţionala Iugoslaviei.

1967: Dezastrul de la Zürich

În 1967, România a suferit cea mai drastică înfrângere din istorie, fiind învinsă de Elveţia, la Zürich, cu 7-1! Meciul din preliminariile CE 1968 a “curs” într-o singură direcţie, spre poarta românilor, care au încasat gol după gol. Peste ani, s-a stabilit că medicul echipei, Nicolae Stănescu, le-ar fi administrat fotbaliştilor înainte de joc pastile “ciudate”, care i-au bulversat, fiind doar umbre pe teren.

1994: Sufocaţi la Detroit

La Detroit, România a pierdut cu Elveţia la Cupa Mondială din SUA 1994. Adversarii s-au impus clar, cu 4-1, la capătul unui meci în care doar golul lui Hagi, şut de la 30 m, a rămas în memoria microbiştilor din România. A fost ultima dispută directă dintre cele două naţionale. Tricolorii au acuzat faptul că s-a jucat pe un stadion închis, fiind nevoiţi să evolueze pe o temperatură de peste 50 de grade Celsius!

Elveţia - România

Meci amical, Lucerna, astăzi, ora 21.15, în direct la TVR1Elveţia: Benaglio - Senderos, Lichtsteiner, R. Ziegler, von Bergen - Barnetta, Gelson, Inler, Xhaka - Derdiyok, Mehmedi. Antrenor: Ottmar Hitzfeld.
România: Lobonţ - Papp, Chiricheş, D. Goian, Raţ - C. Lazăr, Bourceanu - Torje, Cr. Tănase, Grozav - D. Niculae. Antrenor: Victor Piţurcă.
Arbitri: Svein Odvar Moen - Dag Roger Nebben, Magnus Lundberg (toţi din Norvegia)

  1. România se pregăteşte pentru grupa D de calificare pentru CM din Brazilia 2014. Adversare vor fi Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia şi Andorra. Primul meci al tricolorilor se va disputa pe 7 septembrie, contra Estoniei, în deplasare.
  2. Nationala va juca următorul amical, cu Austria, pe 5 iunie, la Innsburck, de la ora 21.30. Delegaţia României va reveni în ţară pe 6 iunie.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Elevi fericiți, alături de învățătoarea lor. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
12:44
Prima minivacanță din noul an școlar. Când vor avea elevii un weekend prelungit
gara-de-nord-eli-driu-p-159
10:53
Trenul internațional Viena – București Nord își modifică orarul în Ungaria până în decembrie din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară maghiară
MONDEN
Alina Laufer
13:57
Alina Laufer, mărturisiri dureroase despre cel mai greu an din viața ei: „Au fost momente dificile”
Constantin Enceanu
13:40
Constantin Enceanu face țuică după rețeta bunicii. Ce spune artistul despre amenzile care pot ajunge la 100.000 de lei pentru cazanul din curte
POLITIC
Nicușor Dan, susținând o declarație de presă, având în spate steagurile României și ale Uniunii Europene.
14:21
Nicușor Dan îndeamnă românii să se bucure de succese: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa”
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Ultimele știri
15:09
Aris Eram a spus adevărul despre relația cu Laura Giurcanu. Ce-l enervează la mama lui, Andreea Esca
15:03
Castelul Bran a intrat în top 10 cele mai populare castele și palate din Europa în 2026. Cum arată restul listei
14:43
Ministerul Finanțelor mai alocă peste un miliard de lei pentru compensarea facturilor la energie pe septembrie
14:23
Interlopul găsit împușcat în cap într-o pădure din Iași a murit. Familia lui Viorel Oarză a fost de acord să îi fie prelevate organele
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
09:10
Uber, obligată să plătească 40 de milioane de dolari familiei unei tinere ucise după ce șoferul a dat-o jos din mașină și a lăsat-o pe autostradă
18 sept.
Cel mai bun parc de distracții din lume e din Europa. Europa-Park câștigă Golden Ticket Award pentru a 11-a oară
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
 O bandă de delimitare a poliției izolează locul unei infracțiuni pe un trotuar
12:09
Rata infracționalității a crescut cu peste 10% în prima jumătate a anului, într-o destinație de vacanță tot mai vizitată de români
Femeie în vârstă, pensionară, ținând în mână un portofel de piele gol
09:45
O pensionară din Croația și-a cheltuit aproape toată pensia pentru un sejur de 10 zile la mare: „Aveam tot ce îmi trebuia, mai puțin costum de baie”
Salata Dakos- cum se prepară rețeta grecească
07:30
Salata Dakos - rețetă tradițională din Creta
Asistentul virtual al unei bănci din România l-a numit „idiot” pe un client. Sursă foto: Getty Images
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Antonio Momoc, profesor de comunicare la Universitatea din București, trainer de vorbire în public
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Nicușor Dan, la nuntă, dar nu şi la consultările pentru premier după protest. Ce spun gesturile lui?
Palatul „Maurice Blank”, o bijuterie amandonată din București
Reportaj
10:00
Palatul de 4,4 milioane de euro care se prăbușește în centrul Bucureștiului. A fost ambasada SUA timp de 70 de ani și zace de un deceniu fără cumpărător
O persoană adăpostindu-se sub o umbrelă cu buline în timp ce merge pe trotuar pe o ploaie torențială, lângă fațada unei clădiri istorice.
07:49
Vine frigul în România. Elena Mateescu, director ANM, anunță că miercuri ar putea fi cea mai rece zi a săptămânii viitoare: „Temperaturile vor scădea în toată ţara”
Iulian Tănase
ExclusivAnaliză
07:00
Criminal în serie, condamnat pentru un omor recunoscut după 20 de ani. De ce a mărturisit că a ucis-o pe femeia căutată de poliție
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”