Libertatea: Ce noutăţi ai în privinţa accidentării? Ai aflat cât de gravă este? Adrian Mutu: Am fost la medic astăzi (n.r. - ieri). Am o gaură de 15 milimetri în muşchiul gambei de la piciorul stâng. Mi s-a spus că e întindere de gradul II. S-a zvonit că este ruptură. Se pare că nu! În cazul ăsta, era mult mai grav. Aşa, însă, îmi voi putea relua antrenamentele cu echipa cam în 20 de zile. De fapt, 16, că vreo patru au trecut deja. Acum faci repaus total sau... Mă antrenez separat, sub supravegherea doctorului. Concluzia care ar fi: te refaci sau nu până la meciul de la Budapesta? Dacă nu vor apărea surprize nedorite, voi putea juca contra Ungariei. Până atunci mai e o lună, deci timp suficient să-mi revin am. În mod normal, aş putea juca măcar un meci pentru Ajaccio înainte de a veni la naţională.
Ai urmărit Steaua şi CFR în Europa League? Mai au şanse de calificare? M-am uitat mai mult la Ajax - Steaua (n.r. - 2-0) şi doar printre picături la Inter - CFR (n.r. - 2-0). Steaua are şanse mici, dar are, pe când clujenii - nu prea! De unde această diferenţă? Italienii sunt greu de întors, au experienţă mare şi ştiinţa jocului la rezultat. Olandezii joacă mai deschis şi dacă primesc gol în prima jumătate de oră nu se ştie cum reacţionează. Dar Inter a fost bătută cu 4-1 de Fiorentina în weekend. Da, dar cum? Cu supergoluri din partea adversarilor. Asta cred că e singura şansă a ceferiştilor: să fie în şut, să le iasă execuţiile individuale.
Adrian Mutu i-a transmis un mesaj de încurajare lui Mihăiţă Neşu, care astăzi împlineşte 30 de ani: “Îi urez «La mulţi ani!» lui Mihai. Sper să i se îndeplinească dorinţele. Toţi ne plângem că avem probleme, dar problemele noastre, ale celor care nu sunt în situaţia lui Mihai, sunt nimic faţă de problemele lui”.
Eşti pregătit pentru Steaua - Ajax? Fii suporter adevărat şi Libertatea te îmbracă în echipamentul Stelei