În ciuda vârstei, selecționerul scandinav se menține într-o formă fizică de invidiat. Janne Andersson parcurge zilnic pe jos drumul de acasă până la biroul său din Stockholm, și înapoi. Două ore dus, două ore întors! Chiar și iarna. Omul care a calificat Suedia la CM 2018 locuiește pe insula Lidingö, într-o casă cochetă construită la începutul anilor 1950, și ia la pas, dis-de-dimineață, cei 12 kiliometri până la sediul Federației, situat la stadionul Friends Arena, din cartierul Solna. Distanță pe care un bucureștean o are de acoperit din Şoseaua Berceni la Piaţa Presei Libere.

”Îmi place să am timp pentru mine. În tinerete împărțeam ziare și era drăguț și relaxant. Pentru că cea mai mare parte din jobul meu e să fiu în preajma oamenilor și să comunic, câteodată e drăguț să mă plimb și să îmi las gândurile să se învârtă”, a dezvăluit Janne Andersson. Când ajunge la birou, tehnicianul își bea cafeaua. ”Prima ceașcă… Este atât de bună, mai ales după o plimbare lungă. Desigur, unii oameni cred că sunt nebun, că merg patru ore pe zi, dar e mai bine decât să dorm puțin mai mult”.

Programul lui Janne Andersson

ora 6:00 – iese pe poarta casei

Janne Andersson, selecționerul naționalei de fotbal a Suediei, merge zilnic pe jos câte patru ore. În tinerețe a distribuit ziare | GALERIE FOTO

Janne Andersson duce o viață liniștită în comuna Lidingö, 45.000 de locuitori

ora 06:45 – traversează podul Lidingöbron, care conectează insula de Stockholm

Janne Andersson, selecționerul naționalei de fotbal a Suediei, merge zilnic pe jos câte patru ore. În tinerețe a distribuit ziare | GALERIE FOTO

Janne Andersson, selecționerul naționalei de fotbal a Suediei, merge zilnic pe jos câte patru ore. În tinerețe a distribuit ziare | GALERIE FOTO

ora 07:30 – trece prin Hagaparken

Janne Andersson, selecționerul naționalei de fotbal a Suediei, merge zilnic pe jos câte patru ore. În tinerețe a distribuit ziare | GALERIE FOTO

07:58 – ajunge la biroul din Solna

Janne Andersson, selecționerul naționalei de fotbal a Suediei, merge zilnic pe jos câte patru ore. În tinerețe a distribuit ziare | GALERIE FOTO

Janne Andersson, selecționerul naționalei de fotbal a Suediei, merge zilnic pe jos câte patru ore. În tinerețe a distribuit ziare | GALERIE FOTO

Alte curiozități despre Janne Andersson

  • înaintea meciurilor, mănâncă, de obicei, cârnați cu pâine
  • merge pe bicicletă
  • are un câine, Conrad
  • a jucat fotbal la echipe din ligi inferioare
  • este căsătorit cu Ulrika. Are două fiice: Louise (26 de ani), Julia (24 de ani)
  • mai are un frate (Ulf) și trei surori (Eva, Åsa, Bodil), toți manageri
  • îi place să-și calce hainele

Suedia – România, preliminariile Euro 2020 (23 martie, ora 19:00). Vești bune pentru Cosmin Contra: goluri pentru Pușcaș, Răzvan Marin și Andone

Janne AnderssonIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4


Citește și: Cum și-a păcălit sfârșitul actorul Ion Dichiseanu, la cutremurul din ’77. O vorbă a făcut diferența dintre viață și moarte!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.