Japonezul Keisuke Honda, fotbalist la Melbourne Victory, noul selecționer al Cambogiei. Tocmai a fost prezentat în noua lui funcție.
Niponul în vârstă de 32 de ani își va începe imediat munca. El a planificat câte o conferință video cu staff-ul și cu jucătorii, o dată pe săptămână, de la Melbourne. Debutul ar trebui să aibă loc la Suzuki Cup, competiție care va avea loc între 8 noiembrie și 15 decembrie.
La întrecere vor mai lua startul Malesia, Myanmar, Vietnam și Laos. Dar, în perioada respectivă, Honda este implicat în campionatul australian cu Victory. Rămâne de văzut cum își va împărți timpul.