Vineri seara s-a produs inevitabilul. Deşi oficialii FRF erau încrezători că Argentina va ajunge la Bucureşti, aşa cum se stabilise în toamna anului trecut, federaţia sud-americană l-a anunţat oficial pe Mircea Sandu, preşedintele FRF, că amicalul este anulat unilateral. “Federaţia Română de Fotbal îşi manifestă indignarea faţă de această hotărâre unilaterală şi abuzivă, care reprezintă, pe lângă lipsă de respect faţă de suporterii români şi faţă de FRF, o încălcare flagrantă a contractului”, se arată într-un comunicat remis de FRF, în care s-a precizat şi faptul că este refuzată propunerea Argentinei de a juca un amical la o altă dată din calendarul FIFA.
La auzul acestei veşti, selecţionerul Victor Piţurcă i-a anunţat în regim de urgenţă pe şefii de la Casa Fotbalului că vrea un alt adversar pe data de 10 august. “Naşul” s-a mişcat repede şi a perfectat un amical cu Uzbekistan, locul 83 în clasamentul FIFA, cu 30 de poziţii sub România. Astfel, în loc de Messi, Tevez, Kun Aguero, Javier Zanetti şi Higuain, Marica şi compania vor da piept cu Geynikh, Kapadze, Djeparov şi Denisov, vedetele naţionalei asiatice. Meciul se va juca în Austria.
FRF a anunţat că pentru meciul cu Argentina s-au dat 38.000 de bilete din cele 45.000 scoase la vânzare. Cum partida a fost anulată, FRF le pune la dispoziţie fanilor două opţiuni: “Suporterii fie le pot păstra pentru jocul România - Franţa (6 septembrie), din cadrul preliminariilor Euro 2012, fie le pot returna şi vor primi în întregime banii cheltuiţi pentru achiziţionarea lor”.