Sportivii au ieșit pe străzile din Kamaishi, măturate de taifunul Hagibis, și le-au dat o mână de ajutor localnicilor să curețe efectele dezastrului, a notat CNN.

Cel puțin 25 de oameni au murit și circa 175 au fost răniți după ce taifunul Hagibis a atins sâmbătă seară țărmul Japoniei.

Hagibis a adus cu el vânturi deosebit de tari, ploi torențiale, inundații.

Mai mult de 230.000 de persoane au fost deja evacuate din calea taifunului, iar autoritățile au emis alerte similare pentru multe localități din jurul capitalei Tokio.

Taifunul a lovit Japonia chiar în perioada în care această țară organizează Cupa Mondială de Rugby, astfel că, preventiv, mai multe partide au fost amânate.

„După amânarea meciului lor de la Kamaishi, jucătorii din echipa națională a Canadei au ieșit pe străzi pentru a da o mână de ajutor, arătând adevăratele valori ale acestui joc”, a fost mesajul organizatorilor pe Twitter.

„Scene uimitoare. A fost extraordinar să-i vedem în această postură”, au mai spus organizatorii.

Aproape 27.000 de oameni din personalul Forțelor de Apărare iau parte la operațiunile de salvare, conform spuselor primului ministru japonez.

„Suntem dezamăgiți că n-am putut juca cu Namibia. Am muncit mult la această Cupă Mondială și am îmbunătățit multe lucruri, care ne vor ajuta să ne calificăm.

Suntem foarte impresionați de mesajele primite de acasă și le transmitem cele mai bune gânduri japonezilor care au fost afectați de taifunul Hagibis”, a spus Kingsley Jones, antrenorul Canadei.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații