JUMĂTATE DE MINUNE! STEAUA bate CHELSEA 1-0 şi putem să VISĂM!!!

Comentează

Pe un gazon atât de prost încât nu merita onoarea de a fi călcat în picioare de cei 22 de fotbalişti, roş-albaştrii au început ca o echipă mare, aruncându-se spre careul lui Chelsea şi obţinând primul corner după 30 de secunde de joc. Dar cum era de aşteptat, nu prin faze fixe i-am pus în dificultate pe englezi. De fapt, mare pericol la poarta lui Cech vreo jumătate de oră, timp în care oaspeţii s-au mulţumit să se apere şi să-l lanseze inutil pe Torres, penibil nu o dată. A venit însă minutul 34 şi o dată cu el un exterior de geniu al lui Latovlevici. Mingea se ducea teleghidată spre capul lui Rusescu, care n-a apucat s-o lovească cum dorea, pentru că Bertrand l-a luat de gât în careu. Penalty! Bate Raul al nostru şi e gol la primul şut pe poartă!

Tătăruşanu a apărat impecabil

Chelsea se trezeşte brusc şi ar fi fost 1-1, dacă Tătăruşanu n-ar fi avut două reflexe senzaţionale la şuturile lui Benayoun (38) şi Torres (42). Londonezii revin mai decişi de la vestiare şi domină, uneori copios, repriza secundă. Domină, dar nu marchează, poticnindu-se ba în ogorul de pe Arena Naţională, ba în apărarea aproape fără cusur gândită de Laurenţiu Reghecampf. Iar când Marko Marin prinde poarta, Tătăruşanu e acolo, la colţul scurt, ca să apere tot, inclusiv visul de calificare în sferturi.

Foto: Gabi Pătruţ, Octavian Cocoloş, EPA

Aşa s-a trăit meciul LIVE TEXT pe Libertatea.ro:

Min. 90+5 STEAUA învinge CHELSEA, deţinătoarea Ligii Campionilor, scor 1-0!!!! O VICTORIE URIAŞĂ!!!!
Min. 90+4 Gardoş umileşte întreaga defensivă a lui Chelsea, a trecut printre apărătorii londonezi ca printre nişte amatori, dar a amânat şutul prea mult. Atunci când s-a hotărât să tragă, şutul a fost respins uşor.
Min. 90+1 Intră Gardoş, în locul lui Raul Rusescu
Min. 90 De la marginea terenului se arată patru minute de prelungiri pentru această partidă
Min. 84 Lovitură liberă periculoasă pentru Chelsea! Execută David Luiz, în forţă, dar mingea trece peste poartă
Min. 82 Iese Cristi Tănase, o parte dintre suporterii Stelei îl fluieră, şi intră Tatu
Min. 80 Rîpă, şut din afara careului! Reţine Cech, fără prea mari probleme
Min. 75 A doua schimbare la Chelsea: a ieşit Hazard, a intrat Marin
Min. 75 Lovitură liberă de la centrul terenului pentru Chelsea, execută Mata lung, până în careul Stelei, Tătăruşanu iese şi reţine din faţa atacanţilor adverşi.
Min. 74 Fază confuză în careul Stelei, mingea sare la Hazard care şutează în forţă, dar mingea trece puţin peste poartă. Steaua - Chelsea 1-0
Min. 65 Rafa Benitez încearcă s-o revitalizeze pe Chelsea: iese Benayoun, foarte şters astăzi, şi intră Juan Mata.
Min. 64 Avem mare noroc cu neinspiraţia lui Torres! Spaniolul preia, e singur cu Tătăruşanu dacă reuşeşte să se întoarcă, dar alege să paseze în spate şi faza se stinge.
Min. 63 Centrare foarte bună trimisă de Ivanovic, dar Szukala este erou, respinge încă o dată
Min. 58 Prima schimbare la Steaua: iese Pintilii, care fusese avertizat la începutul reprizei a doua, şi intră Prepeliţă
Min. 57 Ce ocazie are Steaua!!!! Chipciu centrează de lângă David Luiz, mingea este la un pas să ajungă la Rusescu, dar Ivanovic reuşeşte, aproape inumat, să respingă .
Min. 55 Nu ştim dacă Steaua va merge mai departe în Europa League, dar un lucru e cert: avem public de câştigătoare de cupă europeană. 'Luptă Steaua, luptă Steaua!"
Min. 53 Latovlevici ratează total o centrare din partea stângă, după o acţiune prelungită de atac a Stelei, însă primeşte aplauze la scenă deschisă. Nimeni nu uită câte a făcut Lato pentru această minune pe care o trăim!
Min. 51 Plonjon spectaculos al lui Tătăruşanu, care reţine superb centrarea arcuită trimisă de Hazard, din dreapta.
Min. 50 Pintilii vede cartonaşul galben, după o intrare, să recunoaştem,  destul de urâtă asupra lui John Terry.
Min. 47 Atacă londonezii prin belgian Hazard, dar Szukala este fără greşeală astăzi şi îl blochează
Min. 46 Visul continuă! Începe repriza a doua, lovitura de start le aparţine englezilor, dar scorul este 1-0 pentru Steaua. Sferturile Europa League se simt, sunt din ce în ce mai aproape
Min. 45 Pauză pe National Arena! Visul frumos continuă: Steaua are 1-0 la pauză, cu deţinătoarea Ligii Campionilor
Min. 43 Chelsea obţine un nou corner, după ce şutul lui Torres este scos de acelaşi Super Tătă, iar lovitura de colţ rămâne fără rezultat
Min. 38 Mare, mare şansă de egalare pentru Chelsea, dar şutul lui Benayoun este scos excelent de Tătăruşanu
Min. 37 Pătrundere în viteză a lui Hazard pe flancul drept, dar centrarea belgianului este reţinută, cu siguranţă, de Tătăruşanu.

























Min. 34 GOOOOOOOOOOOOL STEAUA!!!!!!! RAUL RUSESCU transformă penalty-ul şi minunea începe să se contureze! Putem învinge campioana europeană!!!
Min. 33 Lovitură de la 11 metri pentru STEAUA!!!!! Rusescu obţine lovitura de la 11 metri, după o diagonală d senzaţie venită de la Latovlevici
Min. 32 Un nou corner pentru Steaua! Chiricheş îl blochează pe Torres şi englezii beneficiază de cea de-a doua lor lovitură de colţ
Min. 30 Rîpă centrează foarte periculos din partea dreaptă, dar nici un stelist nu reuşeşte să reia spre poartă, iar mingea iese în aut. Steaua - Chelsea 0-0
Min. 26 Dacă primele 15 minute au fost sub semnul unei uşoare dominări a Stelei, ultima perioadă a arătat că Chelsea poate echilibra meciul şi poate forţa obţinerea de şanse de gol la poarta lui Tătăruşanu.
Min. 24 Tot Lampard bate şi cornerul, mingea ajunge la Ivanovic care reia cu capul, însă foarte slab.
Min. 24 Execută Lampard foarte periculos, spre Terry aflat în şase metri, dar Szukala intervine şi acordă corner
Min. 23 Chelsea obţine o lovitură liberă periculoasă din flancul drept de atac, după ce Latovlevici este surclasat de viteza lui Torres şi este nevoit să-l faulteze. Steaua - Chelsea 0-0
Min. 16 Cech degajează lung, iar mingea este ajunsă incredibil în marginea terenului de Torres, care pătrunde în interior, dar îşi dă cu stângu-n dreptul şi scapă balonul în afară.
Min. 13 Al treilea corner obţinut de Steaua până acum, după o fază însă la care ar fi trebuit acordată lovitură liberă la faultul lui Ivanovic asupra lui Chipciu. Lovitura de colţ e executată de Latovlevici şi nu rămânem cu nimic de pe urma ei.
Min. 9 Urale din tribune, după ce brazilianul Oscar alunecă şi cade la un dribling scurt făcut de Chiricheş.
Min. 7 Acelaşi Raul Rusescu este la un pas să scape pe un contraatac ce ar fi putut aduce deschiderea scorului, însă Ivanovic reuşeşte în ultimul moment să-l oprească pe aprigul nostru atacant.
Min. 6 Rusescu pătrunde excelent pe flancul drept, profitând de ezitările lui Bertrand, şi obţine o lovitură de colţ. Cornerul rămâne însă fără rezultat. Steaua-Chelsea 0-0
Min.5 Chipciu încearcă un şut de la aproximativ 25 de metri, însă execuţia este una foarte slabă, iar Cech nu are probleme cu această minge. Steaua-Chelsea 0-0
Min.1 Steaua are lovitura de începere a meciului, iar 'vulcanul' de pe National Arena a 'erupt'. Hai băieţi!!!!
UPDATE 19.57 Peste 50.000 de spectatori creează o atmosferă fantastică în momentul în care cei 22 de jucători intră pe gazon
UPDATE ora 19.50 Doar 10 minute ne mai despart de începutul partidei care poate transforma această noapte într-un Revelion al microbiştilor.
UPDATE ora 19.25 Iată şi echipa de start a Stelei:
Tătăruşanu - Rîpă, Szukala, Chiricheş, Latovlevici - Bourceanu, Pintilii - Ad. Popa, Chipciu, Tănase - Rusescu
Rezerve: Stanca, Gardoş, Filip, Prepeliţă, Iancu, Tatu, Rocha
UPDATE 19.00 Iată 11-le de start al lui Chelsea:
Cech, Ivanovic, Luiz, Terry (c), Bertrand; Mikel, Lampard; Benayoun, Oscar, Hazard; Torres
Rezerve: Turnbull, Cole, Ferreira, Cahill, Azpilicueta, Marin, Mata
UPDATE ora 18.52 Peste 50.000 de spectatori se află deja în tribunele National Arena
Momentul cel mai aşteptat pentru microbiştii români se apropie! Steaua întâlneşte, de la ora 20.00, deţinătoarea Ligii Campionilor, pe Chelsea Londra, în manşa tur a optimilor Europa League.
Antrenorul Rafael Benitez a venit la Bucureşti cu un lot format din 19 jucători, mijlocaşii Ramires şi Victor Moses fiind menajaţi.
Din lotul formaţiei Chelsea pentru meciul cu Steaua nu fac parte nici atacantul Demba Ba, fără drept de joc în Liga Europa, dar nici tânărul Nathan Ake, care a debutat la Chelsea în meciul cu Middlesbrough din Cupa Angliei. Nici Oriol Romeu nu face parte din lot, fiind accidentat de mai mult timp.
Meciul Steaua – Chelsea este programat la ora 20.00 şi va fi transmis în direct la Digi Sport 1, Dolce Sport 1 şi Pro TV, dar şi LIVE TEXT de Libertatea.ro.


























Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Vasile Ionescu, una dintre cele mai importante figuri ale mișcării rome din România postcomunistă, s-a stins din viață.
21:51
A murit Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România postcomunistă
Angajații din învățământul preuniversitar de stat din județul Iași vor avea zi liberă miercuri, 14 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
20:35
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
17:46
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
17:29
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
21:31
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
15:17
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Ultimele știri
23:02
CTP intuiește ce ministere va primi PSD dacă va intra în Guvernul Luca Niculescu și nu crede în varianta alegerilor anticipate
22:55
Papa Leon al XIV-lea, operat cu succes pentru extirparea unui nodul pulmonar. Cât va rămâne în spital
22:36
RO-Alert în București, după ce Marin Andrei Cristian, un băiat în vârstă de 18 ani din sectorul 6, a dispărut
22:35
Primăria București anunță când vor fi finalizate lucrările la liniile de tramvai pe bulevardele Dimitrie Pompeiu și Ion Mihalache
TRENDING
21:50
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Interviu
18:30
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
Un incident neobișnuit a adus haos la un hotel din Veneția, transformând un vis al oricărui hotelier – acela de a avea toate camerele ocupate – într-un adevărat coșmar.
22:06
Peste 3.500 de rezervări cu 25 de euro pe noapte, la un hotel cu 25 de camere din Veneția, după o posibilă fraudă online: „Turiștii sunt furioși”
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
20:42
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
20:32
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
15:00
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
18:44
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Borcan cu maioneză
15:46
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Un doctor care se află pe holul spitalului
19:42
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
19:09
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
15:57
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Nicușor Dan
15:45
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?