Mergi direct la conținut »
Alte sporturi Libertatea > Sport > Alte sporturi > Junioarele noastre au scris istorie la Mondialele de lupte pe plajă

Junioarele noastre au scris istorie la Mondialele de lupte pe plajă

[gallery ids="1363385,1363386"]

Ziua a doua a Campionatului Mondial de Lupte Libere pe Plajă i-a aruncat în arenă pe cei mai buni juniori din cele 12 delegații prezente la prestigioasa competiție internațională care se desfășoară la Mangalia. Extraordinar de bine pregătite, luptătoarele românce nu le-au lăsat nici o speranță la medalii adversarelor lor și au reușit o performanță istorică: două podiumuri complete!

După ce, cu o zi inainte, cadetele de la categoria 50 kg au pus monopol pe podium și au luat tot ce înseamnă medalie, junioarele s-au întrecut ieri pe ele și au dat peste cap toate pronosticurile. La premierea categoriei 50 kg, pe catargele arenei ridicată de organizatori pe plaja Laguna au fost înalțate – sub  privirile  a sute de spectatori -, trei steaguri ale Românei, pentru locurile unu, doi și trei! O imagine cum rar se poate vedea la un mondial!

Georgiana Burduf și-a adjudecat aurul mondial, Anamaria Burduc a cucerit argintul, ia Mihaela Bărbulescu, bronzul. Lucrurile s-au repetat, trase parcă la indigo, și în cazul categoriei +60 kg unde luptătoarele noastre și-au împărțit medaliile și, implicit, locurile de pe podium: Adelina Duduială – aur, Elena Scărlătescu – argint și Elena Toc – bronz. La 60 kg aurul a ajuns la gâtul Mădălinei Paia, iar argintul la Andreea Pauc. Junioarele au adunat, pe parcursul zilei de ieri nu mai puțin de opt medalii – trei de aur, trei de argint și două de bronz, o zestre care le-a plasat pe primul loc al clasamentului pe națiuni. „Este o performanță pe care am putea-o numi istorică. Medaliile luate în aceste două zile de fete la cadeti și la juniori ne dau speranțe uriașe pentru viitorul luptelor românești. Imaginile cu podiumurile sută la sută românești sunt de pus în ramă! ”, ne-a declarat Lucian Luca, vicepreședintele Federației Române de Lupte.

Grupul de Înmormântare Strategică spune că a greșit decedații de COVID-19 din București din cauza “unor deficiențe tehnice” la DSP
Recomandări

Grupul de Înmormântare Strategică spune că a greșit decedații de COVID-19 din București din cauza “unor deficiențe tehnice” la DSP

 

Băieții au fost nevoiți – din cauza concurenței puternice pe care au avut-o în adversarii iranieni -, cu „doar” șase medalii: trei de argint (Liviu Costache -70 kg, Marius Marin – 80 kg și Răzvan Bitere – +80 kg) și trei de bronz (Sergiu Constantin – 60 kg, Ionuț Caras – 80  kg și Constantin Dănilă – 80 kg). În afara podiumului, pe locurile 4, au rămas, după meciuri pierdute la mare luptă, Mădălin Bulgăr – 60 kg și Sorin Gogu – 70 kg.

Juniorii români s-au clasat pe locul doi pe națiuni cu șase medalii (trei argint și trei bronz) în spatele iranienilor care au împușcat patru medalii – trei de aur și una de bronz.

Close
Închide
  Close