Cei mai buni înotători din ţară se pregătesc, în aceste zile, pentru ultimul concurs oficial din acest an. Bazinul Olimpic din Piteşti va găzdui, de joi şi pînă duminică, Campionatele Naţionale de Nataţie rezervate juniorilor I şi II.

Competiţia este rezervată fetelor cu vârs­te cuprinse între 13 – 16 ani şi băieţilor cu vârste cuprinse între 14 – 18 ani şi va avea loc în bazin de 50 m lungime.

La această întrecere şi-au anunţat participarea peste 250 de sportivi de la 40 de cluburi din ţară. Toţi ochii la acest concurs vor fi aţintiţi asupra lui Bogdan Scarlat, care, de două luni, se pregăteşte în Franţa cu Philippe Lucas, fostul antrenor al Cameliei Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie.

4181-190215-potec_6d4339fdfd

Iuliu Berca, antrenorul coordonator al secţiei de nataţiue de la CSM Piteşti, a declarat pentru curier.ro:

”Bogdan a simţit că, dacă va mai rămâne să se pregătească la Piteşti, nu îşi va putea îmbunătăţi timpii şi a ales să plece în Franţa, să se pregătească cu acest antrenor, având în vedere că anul viitor va participa la Campionatele Europene. Jumătate din costuri sunt suportate de Federaţia Română de Nataţie, iar cealaltă jumătate de CSM Piteşti. El este acum la început de pregătire, iar rezultatele nu se vor vedea imediat, ci peste o jumătate de an de pregătire. Sunt convins că va deveni un sportiv foarte bun pe plan internaţional“.

161201

Programul și listele de participanți pot fi găsite AICI.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.