Kazahii de la Aktobe au avut un program inedit înaintea meciului retur cu Steaua, disputat miercuri seară, pe Arena Naţională, în turul III preliminar al Champions League.
Echipa pregătită de Vladimir Gazzaev a vizitat câteva benzinării kazahe din România, societăţi care aparţin grupului "KazMunaiGas", şi care acţionează sub brandul lui Rompetrol, informează site-ul oficial al campioanei Kazahstanului.
Aktobe a fost încurajată din tribune, aseară, de aproximativ 200 de fani, de angajaţi ai filialei româneşti a companiei kazahe şi reprezentanţi ai Ambasadei Republicii Kazahstan la Bucureşti.