Sportiva din China a învins-o, marți, pe belgianca Alison Van Uytvanck, cu 6-3, 7-5. Peng (30 ani, 664 WTA) și Niculescu (28 ani, 33 WTA) sunt la egalitate în privința duelurilor directe, 2-2, reprezentanta țării noastre învingând în 2009 la Dubai (primul tur) și în 2013 la Hobart (optimi), în timp ce chinezoaica a s-a impus în 2008 la Tașkent (sferturi) și în 2013 la Roma (primul tur). Toate meciurile au fost de trei seturi.

Irina Begu (25 ani, 35 WTA) va juca în runda inaugurală la Miami Open cu grecoaica Maria Sakkari (20 ani, 131 WTA), venită din calificări.

La dublu, Raluca Olaru face pereche cu Lara Arruabarrena (Spania), cele două urmând să joace în primul tur cu principalele favorite, Marina Hingis (Elveția)/Sania Mirza (India), notează Agerpres.

Monica Niculescu joacă din nou alături de rusoaica Margarita Gasparian, adversarele din runda inaugurală fiind Monica Puig (Porto Rico) și Heather Watson (Marea Britanie).

La dublu va juca și Simona Halep, care face pereche cu Daniela Hantuchova (Slovacia), cele două având adversare valoroase în primul tur, Sara Errani (Italia) și Carla Suarez Navarro (Spania).

Simona Halep

 

dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari,

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.