Bucurie mare pentru ciclistul american Lance Amstrong. Septuplul câştigător al Turului Franţei a anunţat pe Twitter că a devenit tată pentru a cincea oară, după ce partenera sa de viaţă, Anna Hansen, a adus pe lume o fetiţă, care a primit numele Olivia Marie.
"Olivia Marie Armstrong a venit pe lume", scrie campionul american, care mai are un băieţel, în vârstă de un an, cu actuala parteneră.
Ciclistul american Lance Amstrong mai are trei copii dintr-o căsnicie anterioară, Luke şi gemenii Isabelle şi Grace.