Lanțul slăbiciunilor: de ce a murit Patrick Ekeng? Mesaj in memoriam din partea celor de la Cordoba / VIDEO

Comentează
Arhiva foto

Patrick Ekeng (26 de ani), mijlocașul camerunez al lui Dinamo, a decedat vineri, la Spitalul de Urgență Floreasca, după ce a picat pe teren în minutul 70 al meciului cu Viitorul (3-3). Fusese introdus de antrenorul Mircea Rednic cu doar 7 minute înainte. Aproape două ore de manevre de resuscitare nu l-au salvat pe african.Sunt mai multe întrebări care se pun:

  1. Ambulanța a sosit la locul în care se afla Ekeng în două minute și 40 de secunde. De ce așa de târziu?
  2. De ce medicul Liviu Bătineanu, care a mai fost implicat și în cazul Cristi Neamțu, portarul Universității Craiova mort pe teren după ce a primit o lovitură violentă, nu a făcut resuscitarea direct pe gazon?
  3. De ce fotbalistul, întors de pe-o parte de alta de jucători, a fost urcat ca un sac de cartofi pe targă, apoi în Ambulanța care l-a dus la spital?

În cazul Fabrice Muamba, resuscitarea pe teren i-a salvat viața. El a revenit la viață după 78 de minute.

3. Erau cele două Ambulanțe prezente la stadion dotate conform regulamentului (defibrilator, tub de oxigen etc.)? Prevederea regulamentară e vagă, iar observatorul nu are pregătirea necesară pentru a verifica utilarea mașinilor de intervenție de urgență medicală. Pe turismul care l-a dus pe Ekeng la spital scris ”Transport pacienți”.

Arhiva foto

"Medicul delegat pentru această partidă ne-a spus că ambulanțele sunt dotate corespunzător. Protocoalele sunt foarte bine stabilite. Eu am discutat cu medicul și el mi-a confirmat că totul e în regulă. Nu pot avea eu competență pentru a verifica ambulanța. Nu vă pot spune numele medicului delegat" - Vasile Marcel, observatorul meciului Dinamo - Viitorul 3-34. De ce nu a intervenit Ambulanța din zona Peluzei Cătălin Hâldan, despre care se spune că avea tot ce era necesar?5. Este adevărat că Ambulanța care a pătruns pe teren nu avea doctor? Și că doctorul nu se afla la mașină, ci în altă parte, fiind surprins alergând spre locul în care se afla Ekeng? Fuma, cumva?Adrian Ghiţă, un suporter al lui Dinamo, a dezvăluit că el a fost cel care a deschis porţile stadionului pentru a intra ambulanţa cât mai repede pe gazon, fiind luat imediat în primire de jandarmi. Doctoriţa mânca seminţe şi fuma în timpul ăla. A ajuns numai şoferul. Ea venea apoi mergând spre jucător".6. Medicul de la Spitalul de Urgență spune că nu s-au făcut manevre de resuscitare pe Ambulanța cu care Ekeng a ajuns la unitatea medicală. Liviu Bătineanu, doctorul ”câinilor”, a pretins că s-a făcut masaj cardiac în Ambulanță, deși drumul de la stadion la Floreasca ”a durat cam un minut”. Cine are dreptate?

Se mai joacă finala Cupei Dinamo - CFR Cluj, de marți? Comitetul Executiv al FRF se va reuni sâmbătă, în ședință de urgență, pentru a decide.

Clubul Cordoba, la care a jucat Ekeng, a transmis un mesaj in memoriam.

No hay palabras para expresar nuestro dolor por la muerte de Patrick Ekeng. Lloramos tu pérdida. Nunca te olvidaremos amigo. DEP — Córdoba CF (@cordobacfsad) 6 mai 2016

Lamentamos profundamente el fallecimiento de Patrick Ekeng, ex jugador del @cordobacfsad, mientras disputaba un partido en Rumanía. DEP — Atlético de Madrid (@Atleti) 6 mai 2016

Our cameroon football family has lost a brother. I cannot believe this. Condolences to his family. RIP Patrick Ekeng pic.twitter.com/lFRRrs4uhR — Stephane Mbia (@StephaneMbia) 6 mai 2016

Și presa internațională îl plânge pe Ekeng.

Décès de Patrick Ekeng, victime d'un malaise cardiaque en plein match https://t.co/RvLeN1TAhrpic.twitter.com/YXPnb5JUC9 — L'ÉQUIPE (@lequipe) 6 mai 2016

Tragedia en el fútbol | Muere Patrick Ekeng, ex del @cordobacfsad, en pleno partido #DEPhttps://t.co/uSkNP0ChHbpic.twitter.com/kwcVAj5bXH — AS (@diarioas) 6 mai 2016

Dinamo Bucharest midfielder Patrick Ekeng dies after collapsing on pitch https://t.co/QyAKSttM5epic.twitter.com/8ORkhmnL6N — Guardian sport (@guardian_sport) 6 mai 2016

Aici, ultimul lui interviu, care a fost acordat Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!