Liga a 2-a, baraj de promovare: Dunărea Călărași - UTA Arad 3–1. Dunărea a învins UTA, într-un derby istoric! GALERIE FOTO

Comentează
Arhiva foto

Dunărea Călărași a câștigat miercuri, cu 3-1, primul meci din dubla cu UTA Arad în fața a peste 6000 de spectatori, la capătul unui meci istoric! Călărășenii au demonstrat încă o dată că au valoare și se pot bate pentru prima dată în istoria clubului pentru un loc în Liga 1! Din cei 90 de ani de existență, clubul de fotbal de pe malul Borcei nu a ajuns niciodată la o astfel de performanță.

”Spartanii” lui Adrian Mihalcea au arătat un fotbal de calitate pe stadionul „Ion Comșa„ din Călărași în meciul tur cu UTA Arad, formație venită din seria a 2-a a Ligii a 2-a. Călărășenii au pregătit această partidă destul de bine și au reușit să se impună cu un scor care le dă mari speranțe pentru returul cu arădenii. Valentin Alexandru, un atacant de calibru a marcat de două ori în partida cu UTA, chiar la 4 minute de la începul partidei și la finalul primei părți (45). Oaspeții au punctat o singură dată în acest meci prin Strătilă (43). Spre finalul unui meci impresionant în care Dunărea a ratat și alte ocazii de gol, Bodo Kanda a stabilit scorul final cu o execuție spectaculoasă în minutul 80.

Echipa de pe malul Borcei, obține o victorie foarte importantă și se pregătește acum pentru returul cu UTA, care se va juca sâmbătă, 4 iunie de la ora 18:00 în direct de Digi sport 1. „Meciul de la Arad nu va fi deloc ușor„, spunea Adrian Mihalcea la finalul partidei de la Călărași. Dacă trec de UTA, ”spartanii” lui Mihalcea vor juca cu FC Voluntari un alt meci de baraj pentru a ajunge în Liga 1.

DUNĂREA - UTADunărea Călărași: C. Lungu - Ţenea, Bg. Panait (cpt.), M. Popescu, Sil. Matei - Vădrariu (Val. Balint '32, Val. Andrei '81), Sg. Popescu, Kanda, Alami (M. Chiţu 90+4) - Al. Stoica, Val. Alexandru.Rezerve: Gab. Popa - Săftescu, Preoteasa, M. Ştefan.Antrenor: Adrian Mihalcea.UTA Arad: Bg. Miron - D. Covaci, Al. Manea, Botiş (cpt.), Burlă - Strătilă (Cip. Rus '72), Chindriş, I. Tănase (Jorza '63), D. Copil (Ad. Petre '86) - D. Man, Curtuiuş.Rezerve neutilizate: Anca-Trip - Gligor, M. Vlad, Cr. Costin.Antrenor: Roland Nagy.Arbitru: Marius Avram (Bucureşti), asistenţi Mircea Orbuleţ (Bucureşti) şi Ovidiu Artene (Vaslui). Observatori Cristian Nica (Ploieşti) şi Adrian Mihalcea (Bucureşti).

Mihalcea: ”Mergem cu prima șansă la Arad”

Tehnicianul Dunării a declarat în direct la Digisport 1, după meciul câștigat de Dunărea că echipa sa are prima opțiune de calificare în meciul următor. ”Nu vreau să cuantific câte şanse mai avem în acest moment, important e că am câştigat prima manşă la două goluri diferenţă. Păcat că am primit gol pe teren propriu, la una din rarele lor ocazii. Păcat că nu am reuşit să batem la o diferenţă mai mare, dar mergem cu prima şansă la Arad. Vom merge în retur să câştigăm, se vede că nu suntem o echipă care să se apere. Sper să trecem de această rundă şi să încercăm să obţinem promovarea cu FC Voluntari“, a declarat Adrian Mihalcea pentru Digi Sport.

Coregrafie unică la Călărași

Fanii Dunării Călărași au pregătit o coregrafie impresionantă la derby-ul cu UTA Arad. Mesajul transmis de ultraşii galben-albaștrii a făcut referire la faptul ca elevii lui Mihalcea să se dăruiască total pe teren și acest vis frumos să-l facă realitate. "Acest vis nu-l faceți un coșmar, dăruiți-vă total!„, , a fost mesajul afişat de galeria echipei de pe malul Borcei, care a susținut formația locală pe tot parcursul meciului, afișând la începutul partidei 16 steaguri în culorile grupării.

Moțățăianu: „Nu-i da galben, domn arbitru, că azi e ziua lui”

Laurean Moțățăianu (nea Moți), crainicul stadionului Municipal, i-a făcut pe spectatori să râdă la o fază la care Dumitru Copil a primit cartonaș galben de la arbitrul Marius Avram. ”Nu-i da galben, domn' arbitru, că azi e ziua lui!”, a fost fraza antologică a lui nea Moți care s-a auzit și în direct pe postul de televiziune Digisport 1. ”Jucătorul cu numărul 9 avertizat se numeşte Copil. Dumitru Copil”, a continuat Moțățăianu. Avram l-a avertizat pe Copil dar spectatorii au bufnit în hohote.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
20:18
Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit la telefon o oră fără să rezolve nimic. Cum l-a asigurat președintele rus pe omologul său
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
TRENDING
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!