”După primul meu joc pe banca tehnică a echipei UTA, pierdut la Satu Mare (n.r., 3-0), nu mă gândeam că vom ierna pe locul doi. Am vrut la început să îi redau echipei plăcerea de a juca”, a încercat Roșu un remember al activității pe care a început-o în această toamnă la formația arădeană. A fost singurul eșec al roș-albilor de când au fost preluați de fostul mijlocaș al lui Steaua, Numancia sau Recreativo Huelva.
Ajuns pe loc promovabil, tehnicianul nu vrea să se oprească aici. „Îmi doresc să aducem cel puțin patru fotbaliști în această iarnă, pentru a exista concurență pe posturi. De asemenea, vreau să rămână Adrian Petre la echipă (n.r., golgeter în Liga 2, cu 18 goluri)”, a adăugat antrenorul, care încearcă imposibilul în ciuda condițiilor de la Arad.
Laurențiu Roșu vrea promovarea, dar UTA nu are stadion de Liga 1. ”Francisc Neumann”, în reconstrucție de doi ani
Stadionul ”Francisc Neumann” este în reconstrucție de doi ani, iar cea mai optimistă finalizare este în anul 2018. Până când arena care va avea o capacitate de 12.500 de locuri și gazon încălzit, ”Bătrâna Doamnă” evoluează pe arena Motorul, unde încap maxim 1.500 de oameni, iar suprafața de joc seamănă la fiecare ploaie cu o orezărie.
Chiar pentru acest ultim joc din acest an, cu Foresta Suceava, s-a luat în calcul mutarea lui în localitatea Șiria, unde e evoluat conjudețeana Șoimii Pâncota în acest sezon, până când a fost exclusă din campionat din pricina problemelor financiare.
În Liga 1, posibile temporare destinații pentru ”ut-iști” ar fi Oradea (118 km) sau Timișoara (50 km), chiar dacă ultima variantă a fost mereu exclusă din discuții de oficialii arădeni.
UTA a avut programat banchetul de final de an. Directorul sportiv Claudiu Drăgan a postat pe contul său de Facebook o imagine pe care a însoțit-o cu textul:
”Banchet de final UTA la Taverna Pecicana. Multumim tuturor suporterilor si sustinatorilor – with Nagy Zsolt, Nacho Martinez, Constantin Traian Igas and Laurentiu Rosu”