Liga Europa, grupa E. Prezentarea adversarilor Astrei Giurgiu. AS Roma e favorita

Comentează
Arhiva foto

Astra Giurgiu va evolua în grupa E a Europa League, alături de Viktoria Plzeň (Cehia), AS Roma (Italia) și Austria Viena (Austria).Campioana României s-a calificat în grupele Ligii Europa după ce a eliminat în play-off formația engleză West Ham United (1-1 la Giurgiu, 1-0 la Londra).Astra a scăpat de granzii din prima urnă valorică, Manchester United sau Inter Milano, dar a dat peste AS Roma, cea mai puternică formație din urna secundă. Un club cu o istorie de 89 de ani şi un fotbalist legendar, Francesco Totti, un veritabil simbol al "giallorossilor", pentru care a jucat în ultimii 24 de ani. În lotul giallorossilor se află portarul român Bogdan Lobonț (38 de ani). Roma a terminat pe locul 3 ultimul sezon din Serie A, după Juventus şi Napoli, dar a ratat calificarea în Liga Campionilor după coşmarul din returul play-off-ului cu FC Porto.După 1-1 în Portugalia, capitolinii au fost surclasaţi, 0-3, pe Stadio Olimpico, într-un meci în care au avut doi eliminaţi încă din primele 50 de minute.Triplă campioană a Italiei, în 1942, 1983 şi 2001, AS Roma are în palmares nouă Cupe şi două Supercupe ale Italiei.Cea mai bună performanţă în Europa o reprezintă finala Cupei Campionilor, pierdută în 1984 pe teren propriu contra lui Liverpool, şi câştigarea în 1961 a Cupei Oraşelor Târguri, precursoarea Cupei UEFA.Roma a mai jucat finala Cupei UEFA, contra Interului, în 1991, şi este al patrulea club din Italia ca număr de trofee, după Juventus, Milan şi Inter.CFR Cluj a reuşit unul din cele mai importante rezultate din istorie pe terenul Romei: victoria de pe Olimpico, din 2008, din grupele Ligii Campionilor, răzbunată de italieni în Gruia.În 1984, Roma a eliminat Steaua din turul 1 al Cupei Cupelor, după 1-0 în Italia şi 0-0 la Bucureşti.ECHIPA IDEALĂ AS ROMASzczesny - Florenzi, Manolas, Vermaelen, Juan Jesus - De Rossi, Nainggolan, Strootman - Salah, Dzeko, Perotti. Antrenor: Luciano Spalletti.

Viktoria Plzen, eliminată din UCL de românii Moți și Keșeru

Viktoria Plzen este campioana Cehiei și vine din play-off-ul Champions League, acolo unde a fost eliminată de Ludogorets Razgrad. Echipa românilor Cosmin Moți, Claudiu Keșeru și Andrei Prepeliță a reușit să se impună în manșa tur a play-off-ului UCL cu scorul de 2-0. În returul de la Plzen, echipele au încheiat la egalitate, 2-2.În turul trei preliminar al UCL, Plzen a trecut de azerii de la Qarabag, 0-0 și 1-1 în deplasare. În actuala ediție de campionat, Plzen ocupă locul 4, după tot atâtea etape, în care au strâns 7 puncte. Plzen este campioana en-titre a Cehiei, care are 4 astfel de trofee. Formația a reușit să câștige doar o singură dată Cupa Cehiei.Nu mai puțin de 9 fotbaliști au ajuns în această vară la Plzen, printre care Marek Bakos, Ergys Kace, Tomas Poznar, Martin Zeman sau Jakub Hromada.La finalul sezonului trecut, șapte fotbaliști au părăsit echipa campioană. Este vorba despre Ajdin Mahmutovic, care a plecat la FK Pribram, Matej Koncal, la FK Jablonec, Egon Vuch, la Slovan Liberec, Ondrej Vanek la Ufa, în prima ligă rusească. Dominik Hradecky și Pavel Fort au părăsit echipa, însă fără nicio destinație. Goalkeeperul Roman Pavlik, în vârstă de 40 de ani, s-a retras din carieră.În 2014, Plzen a fost surclasată de Petrolul, chiar pe teren propriu, 1-4 în turul 3 preliminar din Europa League. Turul de la Ploieşti s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Adrian Mutu (la minge), în partida Petrolul - Viktoria Plzen, din turul III preliminar al Liga Europa FOTO: Vlad Chirea

ECHIPA IDEALĂ VIKTORIA PLZEN:Kozacik – Mateju, Hejda, Hubnik, Limbersky – Petrzela, Hromada, Horava, Kopic – Duris, BakosMeciurile de pe teren propriu și le dispută pe Doosan Arena, stadion cu o capacitate de 11.700 locuri.

Austria Viena, un club cu pedigree

Astra va avea parte de un adversar extrem de titrat la meciurile cu Austria Viena. Chiar dacă în acest sezon startul echipei nu este unul spectaculos, 1-4 şi 1-3 cu Rapid Viena, respectiv Sturm Graz, clubul este unul cu pedigree. Austria Viena a cucerit nu mai puţin de 25 de titluri de campioană şi de alte 17 ori a terminat pe locul secund şi a câştigat de 27 de ori Cupa Austriei dintre cele 39 de finale disputate. În 1978, Austria Viena a disputat finala Cupei Cupelor, 0-4 cu Anderlecht.În campionatul intern, Austria Viena este pe locul 5, din 10 competitoare, după 5 partide disputate. Gruparea antrenată din iulie 2015 de fostul internaţional german Thorsten Fink, de 6 ori campion al Germaniei, a luat o gură mare de oxigen prin calificarea în grupele Europa League. Până în play-off, când a trecut de Rosenborg, 2-1 şi 2-1, formaţia din capitala Austriei trecuse de Kukesi, 1-0 şi 4-1, şi de Spartak Trnava, 0-1, şi 1-0, 5-4 după executarea loviturilor de departajare. Austria Viena are 9 jucători străini în lot.14.100 este capacitatea arenei din Viena, acolo unde adversara Astrei îşi dispută partidele de pe teren propriu

Programul grupei Astrei Giurgiu

15 septembrie: Astra Giurgiu - Viktoria Plzen, AS Roma - Austria Viena29 septembrie: Austria Viena - Astra Giurgiu, Viktoria Plzen - AS Roma20 octombrie: AS Roma - Astra Giurgiu, Austria Viena - Viktoria Plezen3 noiembrie: Astra Giurgiu - AS Roma, Viktoria Plezen - Austria Viena24 noiembrie: Viktoria Plzen - Astra Giurgiu, Austria Viena - AS Roma8 decembrie: Astra Giurgiu - Austria Viena, AS Roma - Viktoria Plzen

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
12 sept.
Superliga: Rapid, victorie pe final în Giulești: 2-1 cu FC Voluntari, golul decisiv venit în minutul 86
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
12 sept.
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
12 sept.
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
12 sept.
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă