Maestrul sportului românesc, Amatto Zaharia, aniversare în sânul familiei

Comentează

Amatto Zaharia, primul român care a ajuns in conducerea mondială a Artelor Martiale Mixte (MMA) alaturi de legenda Fedor Emelianenko, a împlinit vârsta de 50 de ani. Numele acestuia se contopeşte cu cel al Federaţiei Române de Kempo, organizaţie pe care a fondat-o şi care se află in topul clasamentelor MTS privind rezultatele obţinute la concursurile internationale. Amatto Zaharia a inceput practicarea Artelor Martiale in 1978, efectuând de-alungul anilor  antrenamente si stagii de pregatire cu foarte multi maestrii recunoscuti la nivel mondial, atât în Europa, SUA sau Asia. Este pionierul Artelor Marţiale Mixte (MMA) în România, fiind şi cel care a organizat în premieră în ţara noastră galele televizate, transmise "live" din acest domeniu.  În ciuda numeroaselor oferte de a antrena în străinătate, a ales să rămână în România şi să se dedice  creării unor strategii de promovare a sportului la nivel naţional ţi a implementării unor programe viabile care să aducă cât mai mulţi copii în sălile de sport. Aşa se face că astăzi, Federaţia de Kempo are deja  peste 3000 de sportivi legitimaţi, o pepinieră extraordinară care stă la baza performanţelor sportive obţinute pe plan internaţional.   Sensei  Amatto Zaharia are patru băieţi şi este foarte mândru de performanţele lor sportive. "Am o familie foarte frumoasă şi numeroasă, alături de care mă simt cel mai bine. Soţia mea este prima campioană mondială din istoria Kempo-ului românesc, doi dintre fiii mei, Yamato şi Yani, sunt de asemenea multiplii campioni nationali, europeni si mondiali, in timp ce fratele lor cel mic, Timon, a câştigat deja mai multe medalii atat la concursuri de înot dar şi Kempo. Avem activităţi  comune în jurul sportului de performanţă, mergem împreună peste tot şi nici nu mi-aş putea imagina viaţa altfel. Sunt foarte multumit si implinit ca am posibilitatea să îmi petrec ziua de naştere alături de toata familia mea, deoarece familia este cel mai important lucru pentru mine ", a arătat Amatto Zaharia. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mulțime de oameni care merge pe stradă, în București. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
13:35
Record de emigrări în 2025: peste 5,1 milioane de români muncesc în țări din Europa. Topul statelor cu cele mai mari comunități
𝐋𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐯𝐚𝐧𝐬𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐀𝐳𝐮𝐠𝐚–𝐁𝐮𝐬̦𝐭𝐞𝐧𝐢 Sursa foto Consiliul Județean Prahova
Analiză
13:00
Nota de plată a improvizațiilor pe DN1: jumătate de miliard de euro pentru centuri fragmentate care nu înlocuiesc autostrada și creează un haos total la Comarnic. „Sper să ne ferească Dumnezeu, în perioada asta, de vreo nenorocire”
MONDEN
Cezar Ouatu
13:01
Cezar Ouatu și-a botezat fetița. Primele imagini cu partenera tenorului
Ella Vișan a căzut aproximativ 100 de metri în gol la Vârful Negoiu
12:50
Ella Vișan, accident în timpul unei drumeții la Vârful Negoiu. „Am picat în gol 100 metri”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
14:16
Comisia Europeană dă 1 miliard de euro pentru încălzirea mai puțin poluantă a fabricilor care produc căldură la peste 80°C
14:05
Podul de Nord, atacat cu drone rusești a patra zi consecutiv. Atacul a avut loc în timpul vizitei cancelarului german Friedrich Merz la Kiev
14:00
Dana Nălbaru, schimbare de look la aproape 50 de ani. Cum arată după ce s-a tuns singură: „Mi-am băgat foarfeca în păr”
13:55
Au cumpărat o casă din containere maritime cu 24.000 de euro și au prezentat-o cum arată șase luni mai târziu: „Am economisit zeci de mii de euro”
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
O femeie îmbrăcată într-o rochie gri care arată spre o casă modulară prefabricată, de culoare deschisă, amplasată într-un spațiu exterior deschis.
13:55
Au cumpărat o casă din containere maritime cu 24.000 de euro și au prezentat-o cum arată șase luni mai târziu: „Am economisit zeci de mii de euro”
Medalie cu profilul lui Alfred Nobel pe o carte deschisă
13:00
Cine a fost Alfred Nobel. Povestea din spatele Premiilor Nobel
Colaj din trei cadre ce prezintă o tânără purtând cască de protecție albă și echipament de lucru în timp ce amestecă materiale de construcție într-o găleată pe un șantier.
11:14
O tânără a lăsat Medicina ca să se facă zidăriță în Australia: „Când află că sunt femeie, conversația se oprește”
Mai multe chelnerițe îmbrăcate în costume tradiționale bavareze purtând numeroase halbe mari pline cu bere în interiorul unui cort aglomerat de la Oktoberfest.
08:42
Cât câștigă o chelneriță la Oktoberfest în doar 16 zile de festival. Veniturile depind de încasări și bacșiș
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Incendiu izbucnit la o casă din Slatina
10:03
Incendiu puternic în Slatina. O casă de 120 de metri pătrați a fost distrusă complet de flăcări. Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
În piețe, tarabele sunt pline cu struguri
Reportaj
10:00
Cât costă mustul în piețele din București. Sucul dulce și proaspăt se vinde la pahar sau la sticlă
Clădirea Moscheii Carol I din Constanța
09:22
O moschee veche de peste 110 ani din Constanța intră în reabilitare: lucrările vor dura trei ani
ACTIVITATE GUVERNUL ROMAN;INTALNIREA DL-GELU VOICAN VOICULESCU C
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale