Cei şase ani petrecuţi de Marcel Răducanu în tricoul celor de la Borussia Dortmund nu au fost uitaţi de fanii şi sponsorii echipei care ocupă în prezent prima poziţie în 1.Bundesliga.

Finele turului de campionat i-a găsit pe jucătorii Borussiei Dortmund pe locul întâi în clasamentul din Germania, cu un avans de zece puncte avans faţă de poziţia secundă, ceea ce i-a determinat pe fanii şi pe sponsorii echipei să se gândească la titlul de campioni. Tocmai de aceea, a fost organizată o acţiune în care a fost construit un Iglu (casă formată din blocuri de zăpadă), acesta urmând să fie pus la păstrare până în ultima etapă, atunci când se speră ca Borussia să fie încoronată campioană.

Invitatul special al fanilor şi al sponsorilor a fost Marcel Răducanu, fost internaţional român, care a jucat între anii 1982-1986 în tricoul galben-negrilor. „M-au chemat la această acţiune şi mi-au spus că prezenţa mea îi va motiva pe actualii jucători. Astfel i-am încurajat şi eu în tentativa lor de a câştiga titlul. Sunt onorat că nu m-au uitat şi că m-au chemat tocmai pe mine. Puteau alege pe orice alt fost mare jucător de-al lor, de aici, din Dortmund”, ne-a declarat, în exclusivitate, fostul stelist.

Avocatul care și-a aruncat pe geam iubita însărcinată a fentat închisoarea pe viață. Justificarea instanței în cazul de omor: „Conflictul a fost întreținut de ambii”
Recomandări
Avocatul care și-a aruncat pe geam iubita însărcinată a fentat închisoarea pe viață. Justificarea instanței în cazul de omor: „Conflictul a fost întreținut de ambii”

Marcel Răducanu, care în luna octombrie a anului 2010 s-a operat la spate, se simte acum mult mai bine, chiar dacă încă nu poate încă să-i antreneze pe copiii de la şcoala de fotbal pe care o are în Dortmund. „Sunt bine, dar încă nu am voie să fac antrenamente. Abia în martie sper să pot reveni în iarbă şi să conduc şedinţele de pregătire ale celor mici”, ne-a mai spus Marcel Răducanu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Orașul din România în care au început să se mute mulți oameni. Era aproape mort, dar au apărut fabrici, magazine și companii. Sunt locuri de muncă, e aproape de București și casele sunt încă ieftine
FANATIK.RO
Orașul din România în care au început să se mute mulți oameni. Era aproape mort, dar au apărut fabrici, magazine și companii. Sunt locuri de muncă, e aproape de București și casele sunt încă ieftine
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI