Naţionala Ungariei a susţinut astăzi după-amiază antrenamentul oficial pe Arena Naţională. Selecţionerul Pal Dardai nu a lăsat să se întrevadă nimic din planul tactic pregătit pentru partida cu România, programată sâmbătă, de la ora 19:00, în preliminariile Euro 2016.

În schimb, imediat după antrement Pal Dardai le-a ţinut o şedinţă tehnico-tactică jucătorilor maghiar chiar în vestiar. După efortul depus, fotbaliştii naţionalei Ungariei au fost recapacitaţi cu banane, cu struguri, băuturi energizante, cafea.

Cu toate astea, Victor Piţurcă este la curent cu tot ce mişcă în tabara maghiarilor.

”Dacă nu eşti atent la Dzsudzsak în orice fracţiune de secundă poate să facă diferenţa. La fel Gera, care are execuţii formidabile din afara careului. Szalai, de asemenea, e foarte puternic, Lovrencsics e iar un jucător extrem de periculos.

În rest, ca echipă nu cred, dar oricum trebuie să fim pregătiţi pentru orice. Nu este un lucru bun pentru noi revenirea lui Szalai. E un jucător valoros care este şi într-o formă foarte bună. Ne-a pus probleme destul de mari când am jucat împotriva lor”, a spus selecţionerul României.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.