Simona Halep (25 de ani, locul 4 WTA) se pregătește pentru turneul de la Miami, după ce a fost eliminată în turul al treilea la Indian Wells. Până la debutul în noua competiție, jucătoarea de tenis din Constanța le-a adresat suporterilor câteva rânduri, pe contul personal de Instagram.
“Back în business. Nu dau atenție numai mesajelor negative, citesc cu mare drag mereu mesajele voastre pozitive și vreau să vă spun că apreciez enorm faptul că îmi sunteți mereu alături, că pierdeți nopți pentru meciurile mele chiar dacă nu câștig în ultima perioadă. Sunt și perioade grele în viața unui sportiv, însă sunt foarte bine altfel și încerc să îmi regăsesc pe teren forma cea mai bună. Însă trebuie răbdare și timp... Vă mulțumesc din nou pentru susținere”, a scris Simona Halep.
Back in business ? ??? A post shared by Simona Halep (@simonahalep) on Mar 17, 2017 at 10:12am PDT
Din cauza unor dureri la genunchiul piciorului stâng, constănțeanca a disputat doar șase meciuri în 2017, având un bilanț mediocru: trei victorii și trei înfrângeri. Reprezentanta noastră nu a disputat mai mult de două partide la nici unul din cele patru turnee la care a participat de la începutul anului (Shenzen, Australian Open, St. Petersburg și Indian Wells).