Până la începerea competiţiilor de la Festivalul Olimpic de iarnă pentru Tineretul European (FOTE), de duminică, organizatorii şi-au ales şi partenerii media care să promoveze competiţia.
În afară de Televiziunea Română, care este coproducător al ceremoniei de deschidere şi care va transmite, pe TVR 2, întrecerile sportive, Comitetul de Organizare al FOTE a intrat în parteneriat cu alte două posturi TV - unul de ştiri, iar celălalt de sport - care vor avea şi ele transmisiuni, dar şi cu două televiziuni de... muzică populară, Taraf TV, autointitulată “singura televiziune din România de manele şi muzică populară”, şi Etno TV - “singura televiziune de folclor”!
Cuprins:
Monitorulexpres. ro scrie că parteneri media sunt şi două publicaţii de nişă care nu au nici o legătură cu sportul. Site-ul oficial al FOTE (www. eyowf2013. ro) promovează ca partener media oficial revistele Doxi - Lumea mare a celor mici, o publicaţie de cultură generală dedicată copiilor cu vârste între 7 şi 11 ani, şi Terra Magazin. Reprezentanţii posturilor Taraf Tv şi Etno TV nu au putut fi contactaţi pentru a-şi exprima un punct de vedere.
Până mâine, în satul olimpic din Poiana Braşov se vor instala cele 45 de delegaţii participante la FOTE, 910 sportivi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. Plus 600 de antrenori şi oficiali. În concursuri s-au înscris 559 de băieţi şi 351 de fete. Cei mai mulţi sportivi sunt la schi alpin, 182. La Predeal vor concura 91 de sportivi la snowboarding, iar la Râşnov, 86 la sărituri. La patinaj artistic s-au înscris 50 de concurenţi, iar la viteză pe pistă scurtă, 62. La hochei sunt înscrişi 120 de sportivi.
După mai multe zile în care bannerele celor două posturi TV de muzică lăutărească şi populară, Taraf TV, respectiv Etno TV, s-au aflat postate pe site- ul oficial al competiţiei, reporterii ziarului Libertatea au încercat ieri să-i contacteze pe reprezentanţii Comitetului Sportiv şi Olimpic Român sau pe cei ai Comitetului de Organizare a Festivalului European de Iarnă al Tineretului european. Toate încercările de a-i contacta pe organizatori au eşuat. Pe seară, oficialii FOTE s-au sesizat, susţinând că a fost o eroare pe site-ul www. eyowf2013.ro. “Cele două posturi TV nu au fost şi nu sunt parteneri!”, afirmă cei din comitetul de organizare!