”Am trecut din Grecia în Italia ascuns 36 de ore într-o ladă, sub scaunul unui șofer” / VIDEO (II)
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Campion mondial la box profesionist, în 1997, Mihai Leu (47 de ani) a început să practice acest sport la Hunedoara, orașul său natal. Pentru o vreme, și-a dorit să intre la Academia de Studii Economice din București. Însă cum nu putea face și sport de performanță, și școală, a optat pentru primul, terminând Institutul de Educație Fizică și Sport. Mihai a rememorat aceste momente ale vieții lui pentru reporterii Sport News. El a explicat de ce a decis să rămână în Grecia, în toamna anului 1997.Sport News: Ai spus că în copilărie ai avut de toate. Ce înseamnă că ai avut de toate?Mihai Leu: Am avut părinți. Am avut bunici. S-au interesat tot timpul de mine. Au avut grijă tot timpul de mine. Și, din fericire, pot spune că nu mi-a lipsit nimic. Ca îmbrăcăminte. Am făcut box fiindcă mi-a plăcut foarte mult. Și am avut ambiția să fac acest sport.Cine te-a luat și te-a dus către box? Prima oară am intrat într-o sală de box, la un meci, cu bunicul meu, care era brăilean. Și se știe că Brăila este orașul numărul unu în box, la noi. Ca tradiție. După aceea, am fost cu unchiul meu.Se întâmpla la Hunedoara? Da. Eu am stat la Hunedoara până la 16 ani. Apoi am fost cu tatăl meu, care a fost genul de om ce mi-a spus că dacă fac ceva să o fac ca lumea. Mi-a spus: ”Te-ai apucat de box să te ții de el! Fă-l ca lumea, dacă nu fă altceva!”
Cuprins:
- A fost un bun ”încasator”, o calitate pentru un boxer mare
- Nu lipsea de la meciurile de fotbal ale Corvinului din Hunedoara
- A venit în București să dea la Academia de Studii Economice
- Dinamo și Steaua au dus un mic ”război” pentru a-l legitima
- Doctorul lotului de box l-a convins să fugă la Atena
- A primit un pachet de biscuiți și două cutii cu suc
A fost un bun ”încasator”, o calitate pentru un boxer mare
Cum a fost când ai luat primul pumn? Eram copil, vă dați seama... Primii antrenori cu care am avut contact, de exemplu Alexandru Pescar, antrenorul meu de la Hunedoara, și Eustațiu Mărgărit, cel care m-a învățat foarte multe pentru boxul mare, m-au format pe ideea că, decât să dau o sută de pumni și să iau 95, mai bine dai unul și nu iei niciunul! Am fost genul de boxer care a pus foarte mult accentul pe apărare. Mă mișcam foarte mult în ring. Și lucrul acesta îi făcea pe adversari să mă lovească mai greu. Normal că să iei pumni nu este foarte plăcut, dar trebuie să te obișnuiești și cu asta. Și la box există o vorbă. Dacă vrei să ajungi campion trebuie să fii și un foarte bun încasator.Ai fost un bun încasator? După meciul de titlu mondial cu Santiago Samaniego, Eustațiu Mărgărit, care a avut un rol foarte important în cariera mea de boxer, a venit la mine. Și primul lucru care mi l-a spus a fost: ”Am știut că ai reflexe foarte bune. Că ai viteză foarte bună. Niciodată n-am crezut că reziști atâta la pumni!”
Nu lipsea de la meciurile de fotbal ale Corvinului din Hunedoara
La Hunedoara, în perioada copilăriei, exista echipa de fotbal Corvinul. Cu Mircea Lucescu antrenor. Cu Ioan Andone, regretatul Mișa Klein, cu Romulus Gabor. De ce nu te-ai îndreptat spre fotbal? Jucam și fotbal, să știți. Și chiar mi-a plăcut foarte mult. Au fost mulți care au zis să merg la fotbal. Cu Andone, mai joc și acum fotbal. Bine, mai mult tenis cu piciorul. Cu fotbalul e mai greu. Poate că aș fi putut să joc și fotbal. În general, am văzut că am avut talent la sport. Sper să nu zică cineva ca Mihai Leu se pricepe la toate. De exemplu, la muzică sunt antitalent. La orele de muzică, profesoara îmi spunea: ”Leu, tu desenează, joacă, dar nu cânta!”.După câte meciuri de box ți-ai spart nasul? Cred... (se gândește câteva clipe). Spart, nu. Când a devenit strâmb, să zicem. (arată spre nas și râde)Nu antrenorul face asta? Nu! Asta e o poveste care nu are nimic în comun cu realitatea. Cred că la un antrenament. Am fost lovit cu capul. Și de atunci am rămas cu nasul strâmb. Era prin 1985.
A venit în București să dea la Academia de Studii Economice
La ce vârstă ai plecat din Hunedoara? M-am mutat în București, în 1985. Nu m-am mutat pentru box. Devenisem de două ori campion național de juniori, e adevărat, dar toți îmi spuneau că școala este mult mai importantă. Mă pregăteam foarte mult. Făceam lecții de matematică. Ideea era să dau la Academia de Studii Economice. Motiv pentru care am și venit în București. Am stat la o mătușă de-a mea un an. Mai fusesem convocat la lotul național, dar Eustațiu Mărgărit a considerat că e mai bine să nu merg. Să stau, să mă întăresc. Să fiu și fizic mai puternic. Și atunci, fiind și Eustațiu Mărgărit antrenor la lotul național, n-am mai putut să refuz convocarea.Ai venit pentru școală sau pentru box în București? Prima oară asta trebuia să fac. Să învăț foarte bine, să mă pregătesc foarte bine și să intru la ASE. Am fost la Liceul ”Gheorghe Lazăr”, care era foarte bun.Și care este chiar foarte aprope de locul unde ne aflăm acum. Da. Era un liceu foarte dur, cu un program foarte strict. În primul trimestru am mers la școală. Nu am lipsit deloc. În trimestrul doi am fost convocat la lotul național. Din momentul acela, am avut o discuție în familie și am hotărât cu toți să merg pe partea sportivă, pe box. Am rămas la Lazăr în acel an. La început, îmi luam cărți cu mine, în cantonament, sperând că voi reuși să intru la ASE. Cu sinceritate o spun că atunci când ajungeam în cameră, după trei antrenamente, nu mai puteam citi... În anul următor, m-am mutat de la Lazăr. E aproape imposibil să faci și sport de mare performanță și școală de un nivel superior.Ai spus că ai vrut să dai la ASE. Te-a ajutat matematica în box? Cred că în orice sport, dacă te uiți, nimic nu este întâmplător. Și în ringul de box te întâlnești cu un adversar, care are puncte puternice și slăbiciuni. Înaintea fiecărui meci trebuie să-ți faci o strategie. Să ai o tactică. Să-ți faci un plan pentru a-l putea învinge. Nimic nu este întâmplător. Totul se bazează pe o pregătire foarte bună din toate punctele de vedere.
Dinamo și Steaua au dus un mic ”război” pentru a-l legitima
Ai venit în București și ai ajuns la clubul Steaua. Prima oară am fost la Dinamo.Și de ce n-ai rămas la Dinamo? A fost o poveste nostimă. Eu îmi doream să fiu la Dinamo, pe vremea aceea. Am terminat clasa a unsprezecea, iar apoi pe a doisprezecea, când am fost plecat la multe turnee. Și am hotărât să nu mai dau la științe economice, ci la educație fizică și sport. M-am gândit că la IEFS, fiind probe sportive care nu-mi puteau pune probleme. Și biologia, pe care nu e extraordinar să o înveți. Am avut o pauză de două-trei luni de la lot. M-am pregătit pentru probele sportive și la biologie. Și am intrat la IEFS. După ce am fost admis la facultate urma să fac armata timp de nouă luni. Cum era la acea vreme. Armata cu termen redus. Dinamo nu o avea teriști, ci doar armata normală. Eu intrasem la zi. Și mi-au spus să trec la fără frecvență pentru a mă putea angaja. Nu am vrut să fac asta. Iar cei de la Steaua au emis ordin de încorporare pentru mine. Și m-am dus la Dinamo cu ordinul, întrebându-i ce fac. Mi-au spus să stau liniștit să nu mă duc niciunde. M-au închis în club. Nu aveam voie să ies. Cei de la Steaua mă tot căutau, inclusiv prin baza Dinamo. Mi-au venit mai multe hârtii acasă. Nu am fost dat dezertor, ci că nu m-am prezentat la încorporare. Și le-am spus celor de la Dinamo că mă duc să mă prezint dacă nu fac nimic. Mă trezeam că am probleme fără să fiu vinovat. Nu s-a întâmplat nimic și a trebuit să merg la Steaua. Să fac armata acolo.Și așa ai ajuns la Steaua. Da, dar au fost vremuri foarte frumoase. După ce am terminat stagiul militar de nouă luni, am devenit campion mondial de juniori. Și a început o dispută între Steaua și Dinamo pentru mine. Dinamo spunea că m-a împrumutat pe perioada stagiului militar. Steaua zicea că m-a luat definitiv. Cluburile, ca să-mi dea transferul, au fost nevoite să ajungă la o înțelegere. Nu știu care a fost aceasta. Și s-au certat așa câteva luni până când eu am rămas în Grecia. În momentul în care am rămas, Dinamo a spus că m-a dat definitiv, iar Steaua că m-a luat doar pe perioada armatei... (râde)Ai vrut să mergi la Dinamo și pentru că la fotbal erau câțiva hunedoreni? Da. Vă dați seama că mergeam la Corvinul, la meciuri. Cei tineri, de azi, nu-și pot închipui câți spectatori veneau atunci.Mircea Lucescu te-a sfătuit să mergi la Dinamo? Nu. Eu eram mic pe vremea aceea. Eu mergeam la toate meciurile Corvinului și normal că a contat și asta.
Cum ai ajuns la decizia rămânerii în străinătate? Ai luat acea hotărâre într-un moment în care România era îngrădită de comunism. Din punct de vedere financiar, chiar nu-mi lipsea nimic. Dar eu sunt o fire puțin mai rebelă. Întotdeauna am respectat deciziile antrenorului. N-am fost o persoană care să fugă din cantonament, de pildă. Dar nu mi-a plăcut niciodată să mă țină legat. Pe atunci, simțeam că în România parcă nu mai aveai voie nici măcar să gândești singur. Trebuia să gândești cum vroia acel regim. Ți-era frică să spui și bancuri care aveau o tentă politică. Când mergeam în deplasări în străinătate ne era frică să stăm de vorbă cu străinii. Că poate nu mai plecam după aceea.
Câte deplasări în străinătate ai avut până să rămâi? Nu mai știu, însă era o perioadă în care am plecat. Țin minte că am venit duminica de la un turneu, iar miercuri am plecat la altul. Erau foarte multe deplasări. Și în țări occidentale, și în cele socialiste.Mergând în Occident și văzând cum era acolo s-a produs acel declic? Nu. N-a contat asta. Până la acel moment n-am fost tentat să rămân undeva. Vedeam magazine, însă nu am avut tentația de a rămâne. Ce se întâmpla la vremea respectivă și nu neapărat din punct de vedere financiar. Mă deranja cum erau oamenii aici, îngrădiți. N-aveau voie să facă ce vor. N-aveau voie să gândească. Și asta m-a făcut să iau decizia de a rămâne.
Doctorul lotului de box l-a convins să fugă la Atena
Îți mai amintești când ai rămas? Dacă îmi aduc bine aminte, am plecat pe 19 noiembrie 1987. Am ajuns în Grecia. Ne-am cazat la hotel. Am început să-l caut pe un prieten de-al meu din Franța care îmi spusese că, dacă ajung undeva și vreau să rămân, să-l sun că mă ajută. Inițial, am vrut să boxez la Balcaniadă. Parcă ținea patru zile. Doctorul lotului, Radovici, a observat că sunt foarte neliniștit. M-a chemat la el în cameră să-mi dea niște medicamente. Și mi-a spus... Ăla a fost momentul când am decis să-mi iau lucrurile și să nu mai boxez. Mi-a zis: ”Dacă aș fi mai tânăr, așa i-aș da și eu Dracului pe ăștia!” (zâmbește) Pur și simplu, a simțit ce se întâmplă cu mine. Imediat m-am dus în cameră și mi-am strâns lucrurile.
Ce vârstă aveai atunci? Aveam 19 ani. Și am plecat. Aveam o geacă de piele despre care știam că se vinde bine în Grecia și m-am dus la un ”abc”. Un chioșc micuț. Era un bărbat. Am hotărât să-i vând geaca. M-am dus cu geaca înapoi. Era, totuși, luna noiembrie. Deși în Grecia era mai călduț. Și a rămas să mă întorc să-i dau geaca și să-mi ofere banii. Nu mai știu cât mi-a dat. Trei sau patru sute de dolari. Când m-am întors era o femeie. I-am spus ce vorbisem cu bărbatul, iar ea mi-a spus că nu. Nu mai știu cât mi-a dat, însă mi-au ajuns banii doar pentru biletul de autobuz. Am mers de la Patras la Atena. Și mi-am mai luat două cutii de suc și un pachet de biscuiți. Am întrebat-o dacă pot să iau și o ciocolată. Eram mort de foame că făcusem slăbire pentru cântar. Și mi-a spus că nu se poate. Ăla a fost și primul șoc. Cât de duri sunt oamenii acolo.
Ce s-a întâmplat când ai ajuns în Atena? Prietenul din Franța m-a învățat să mă duc la restaurantul București, în cartierul Kalithea. Acolo am luat-o pe jos. În restaurant erau români. Le-am spus ”Bună seara!”. Și că sunt din România. Erau unii care mai știau de mine. Unii cărora le plăcea sportul. Le-am zis că vreau să rămân în Grecia. M-au întrebat dacă vreau să mănânc... Nici n-am stat pe gânduri. Am mâncat, iar apoi unul dintre români m-a luat la el acasă. Am stat o lună în Atena. În perioada asta am fost la o sală de box fiindcă vroiam să mă antrenez. Să nu-mi ies din formă. Când m-au văzut cei de la sală l-au chemat pe președinte. Au spus că-mi dau casă, mașină, că mă fac cetățean grec doar să rămân acolo. Am refuzat fiindcă îmi spuseseră mulți să nu fac greșeala să rămân în Grecia. Mai ales în acea vreme în care Grecia nu era de tot capitalistă. Că există și posibilitatea să mă trimită înapoi în România. De aceea, o lună am stat mai mult în casă. N-am ieșit pentru a nu mă opri poliția pe stradă și să am probleme. Tata mi-a trimis niște bani. Să mai plătesc acolo, una, alta. Și am găsit un englez, care m-a băgat într-o ladă, sub scaunul lui din tir. M-am înțeles cu el la 700 de dolari. Ăștia erau și toți banii pe care îi aveam. Și m-a băgat în ladă. În tir. Problema este că am stat 36 de ore acolo. Destul de mult. Lui îi era teamă. Dacă mă vedea cineva ar fi avut probleme. A trebuit să intru înainte ca el să parcheze tir-ul și să-l urce pe vapor.
A primit un pachet de biscuiți și două cutii cu suc
Îți dădea apă, mâncare? De unde? Nu! Țin minte că era un englez foarte masiv. După 36 de ore, mi-a adus un pachet cu biscuiți. Și două cutii cu suc. În momentul în care am ajuns în Italia. Și am mers cu tir-ul până aproape de Paris. Acolo l-am căutat pe prietenul meu. Iar apoi pe antrenorul echipei Franței, cu care mă cunoșteam. Am fost la o sală de box. Era chiar în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Mi-a spus că revine după Crăciun. Însă toți românii de acolo mi-au spus să nu fac greșeala să rămân în Franța. Și să merg în Germania. Pentru mine nu mai conta. Franța sau Germania era totuna. Și m-am dus în Germania.
Cum ai trecut acolo? A venit un român și m-a luat. În Germania era mătușa mea, care rămăsese cu o zi înaintea mea. Românul m-a ascuns în portbagajul mașinii lui. Și m-a trecut în Germania. A fost și primul om care m-a păcălit de primii bani pe care i-am primit acolo. El s-a interesat cine sunt. M-a dus acolo, în orașul unde stătea. M-a întrebat ce vreau să fac. Acolo, în Kaiserslautern, era un club de box destul de micuț. Eu nu aveam bani. N-aveam nimic. Știam că având o carieră de boxer, un nume în box, am încercat să caut o soluție cât mai bună de a pleca pe acel drum. Am fost mai întâi la clubul din Kaiserslautern, care nu avea mari posibilități. Apoi, Valentin Silaghi, care prelua echipa de box din Leverkusen, se gândise că voi ajunge în Germania. Și s-a apucat să sune la mulți români de acolo. A dat de mine. Și am plecat la Leverkusen. Unde am primit primii bani. 20 de mii de mărci. Fără să știu. Și i-a luat acel român, care a spus că e unchiul meu. Nemții, oameni foarte creduli, i-au dat lui. El a rămas cu banii, eu cu... (râde)Acei bani erau pentru semnarea unui contract? Eu nu aveam nici haine. Aveam o pereche de raiați pe care îi primisem în Franța. Un pulover. Și o geacă subțire. Cei din Leverkusen m-au văzut trei zile la rând cu aceleași haine au sesizat și ei că e ceva în neregulă. N-aveam niciun ban. Și, fiind foarte de treabă, au dat acei bani să-mi cumpăr niște haine.Ai rămas la Leverkusen? Da. Am rămas. Am clarificat și problemele financiare. Le-am spus că la mine n-a ajuns niciun ban. La Leverkusen am stat trei ani. Am devenit campionul Germaniei pentru ei. Am boxat în campionatul pe echipe. A fost o perioadă foarte frumoasă. Am primit cetățenia germană. Am luptat cu boxeri foarte puternici. Am fost pentru ei și la turnee. Am avut și unele probleme cu accidentările.(VA URMA)CITEȘTE ȘI: Mihai Leu: ”Ai o senzație frumoasă când ești la volan, dar, pentru mine, boxul e numărul unu”
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
