Oficialul grupării din Ghencea a anunţat că s-a autosuspendat din funcţie.”Nu-mi dau demisia, nu este adevărat. Nu voi lucra pentru Steaua cât timp la echipă este Sorin Cârţu, dar apoi mă voi întoarce. Eu şi Cârţu nu suntem compatibili”, a precizat Meme.
Managerul general al steliştilor a intenționat chiar să-şi depună demisia, în semn de solidaritate cu antrenorul Marius Lăcătuș, care și-a reziliat înțelegerea cu Steaua, după înfrângerea cu FC Brașov, scor 0-3. Însă, după o discuție lămuritoare cu patronul Stelei, Gigi Becali, Stoica s-a răzgândit şi a ales să rămână la gruparea roș-albastră, deşi, în viitor, nu va avea nici o putere decizională.