În locul grupării vișini, intrată în procedură de faliment de pe 13 iunie, a fost invitată să participe în Liga 1 ACS Poli Timișoara, o grupare care va debuta, sâmbătă, la București, cu Dinamo.

Această situație în care a ajuns Rapid, echipă cu care a obținut un titlu, în 1999, și o Cupă a României, în 1998, l-a făcut pe antrenorul Mircea Lucescu să ia foc.

” E inadmisibil! Trebuie să se găsească o soluție. Eu sunt convins că Rapid, dacă e primită în Liga 1, va putea strânge banii necesari. Și Dinamo a fost în aceeași situație și a reușit. A dat salarii mai mici, au scăzut nivelul valoric al jucătorilor, era o echipă falită”, a declarat Mircea Lucescu la Dolce Sport.

Tehnicianul care a împlit astăzi 71 de ani a continuat: ”Rapid a fost dată pe mâna unor oameni iresponsabili! Au venit la club să câștige bani de la televiziuni! Și Real Madrid a avut la un moment dat probleme și a fost salvată de primărie. La noi nu se poate?”.

Lucescu a continuat pe același ton la Digi Sport: ”Autorităţile trebuiau să se implice pentru salvarea echipei. E istoria unei naţiuni acolo. Eu nu văd în Europa echipele mari să păţească aşa ceva. Sunt formaţii care trec prin perioade grele, dar sunt ajutate, nu sunt lăsate să moară. La noi dispar o mulţime de formaţii cu istorie”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.