Neil Lennon, antrenor Celtic, după meciul patru cu CFR Cluj din acest sezon: ”Poate ne vom mai întâlni!”

Comentează
Neil Lennon, antrenor Celtic, după meciul patru cu CFR Cluj din acest sezon: ”Poate ne vom mai întâlni!”

Meciul CFR Cluj - Celtic Glasgow 2-0, care a avut loc, joi seară, în grupele din Liga Europa, a fost al patrulea joc direct dintre cele două formații disputat în acest sezon.

Din cele patru jocuri, CFR Cluj a câștigat de două ori, o partidă s-a încheiat nedecis, iar una a fost adjudecată de Celti.

La finalul partidei de joi, care a consfințit calificarea ambelor formații în ”16”-imile de finală din Liga Europa, antrenorul lui Celtic, Neil Lennon, a felicitat gruparea pregătită de Dan Petrescu.

Mai mult, Lennon s-a arătat dispus să mai joace o ”dublă” cu CFR Cluj în acest sezon, în fazele superioare din Liga Europa.

”A fost un meci bun, am făcut multe schimbări în echipă pentru că am dorit ca mulţi dintre jucători să prindă minute de joc. Felicitări celor de la CFR Cluj, au jucat foarte bine, cred că cele două echipe merită să meargă mai departe”, a declarat Neil Lennon la conferința de presă de la finalul jocului de joi, de la Cluj-Napoca.

Tehnicianul celor de la Celtic a adăugat: ”Au fost meciuri mari cu CFR Cluj anul acesta, poate ne vom mai întâlni în meciurile viitoare”.

În actualul sezon compteițional, CFR Cluj și Celtic s-au întâlnit prima oară în turul III preliminar din Liga Campionilor.

Clujenii au mers mai departe, după 1-1 ”acasă” și un senzational 4-3, la Glasgow.

Apoi, CFR Cluj și Celtic Glasow au jucat în aceeași grupă din Liga Europa. De această dată, victoriile au fost împărțite.

Celtic s-a impus cu 2-0 în meciul de la Glasgow, iar CFR Cluj a câștigat tot cu 2-0 partida din Guria.

Ambele echipe merg însă braț la braț în primăvara europeană, după ce Celtic a acumulat 13 puncte, iar CFR Cluj 12 puncte, în grupa din Liga Europa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rezultatele Loto 6/49 din 13 septembrie 2026. Care sunt numerele câștigătoare extrase azi. Foto: Loteria Română
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Oamenii din mȘuțești suntt terorizați de ”strigoi” de când primarul a renovat cimitirul
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:54
Criza carburanților: petrolierele la mâna a doua costă acum cu 40% mai mult decât cele noi, iar un singur drum prin Ormuz costă 20.000.000 de dolari
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
07:52
Un șofer de TIR bulgar avea în camion de 48 de ori mai multe țigări decât permite legea
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă