Neluț Roșu, omul care a adus Chiajnei prima victorie din istorie împotriva Stelei: ”Sper să ajung la Steaua” | INTERVIU

Comentează
Neluț Roșu (stânga) l-a păcălit pe Moke (dreapta) și a marcat golul victoriei din meciul Chiajna - Steaua 1-0

Neluț Stelian Roșu este erou la Chiajna. Mijlocașul clujean de 23 de ani a marcat, sâmbătă, golul primei victorii din istoria Concordiei împotriva Stelei, scor 1-0. Neluț a înscris cu capul, în minutul 24, și i-a băgat în criză pe roș-albaștri. Laurențiu Reghecampf  n-a mai avut chef la final de obișnuita mini-ședință de la mijlocul terenului.Golul lui Neluț Roșu a întrerupt seria de șapte meciuri fără victorie a Chiajnei. Precedentul succes data din 24 septembrie, 1-0 cu Dinamo, în Ștefan cel Mare. Libertatea: Felicitări, Neluț! Cum ai dormit după golul marcat Stelei? L-ai visat? Neluț Roșu: Am dormit bine, liniștit. Nu am visat golul, dar l-am revăzut de trei-patru ori când m-am trezit.Mingea s-a dus în poartă pâș-pâș. N-ai avut emoții că Niță poate interveni? Așa am vrut să dau. M-am demarcat fals, l-am păcălit pe Moke, și am dat cu capul dintre el și Popescu. Niță nu mai putea prinde mingea. A crezut că dau în dreapta lui, dar am dat ”de unde vine”. Niță n-are nicio vină la gol, n-avea ce să facă. Am plasat bine mingea, chiar lângă bară și l-am prins pe contre pied. Asta cred eu, care nu sunt antrenor de portari. Centrarea lui Grădinaru a fost perfectă și cred că 60 la sută din gol e meritul lui. Este cel mai important gol din cariera ta? Da, este cel mai important. Mai ales că aveam nevoie de cele trei puncte și este prima victorie din istorie realizată de Chiajna împotriva Stelei. Am mai fost aproape să-i batem în finala Cupei Ligii, dar am avut ghinion și am pierdut 1-2 în prelungiri, dintr-un penalty controversat. De atunci le-am pus gând rău steliștilor.Te aștepți ca după acest gol să intri pe lista de transferuri a Stelei? Eu sper că Steaua m-a remarcat. Mai ales că din acestă iarnă intru în ultimele șase luni de contract. Sunt deja discuții cu unele echipe din Liga 1 și din străinătate.

Impresariat de Mara, relații bune cu Anamaria

Ai șanse mari dacă ești impresariat de Anamaria Prodan. Impresarul meu este Bogdan Mara, dar sunt în relații bune cu Anamaria.Cum ți s-a părut Steaua? Steaua rămâne principala candidată la titlu. Impresia noastră a fost că a jucat mai mult cu gândul la meciul de joi cu Osmanlîspor din Europa League și ne bucurăm că nu s-au concentrat prea mult cu noi. Problemele noastre de efectiv ne-au ambiționat tare. S-a văzut că noi ne-am dorit mai mult victoria decât ei.Când ați simțit că puteți câștiga meciul? Am intrat pe teren foarte încrezători în forțele noastre. Înaintea meciului am făcut o mică ședință între noi și am decis să jucăm fără emoții, fiindcă nu avem ce pierde. Am luat în calcul doar victoria, deoarece dacă jucam la egal n-avem nicio șansă. Ce primează pentru tine, banii sau latura sportivă? Sunt tânăr, am 23 de ani, și vreau să joc într-un campionat bun, să cresc în valoare. Am timp să câștig bani. dacă acum nu joc, voi avea probleme. Pentru Liga 1 sunt tânăr, ținând cont că sunt mulți jucători peste 30 de ani. Afară însă, fotbaliștii de vârsta mea au sute de meciuri în picioare.

”Nu sunt stelist de mic”

În 2014, ai fost curtat de Sporting Lisabona. În ce campionat ți-ar plăcea să joci? Mi-ar plăcea să ajung în Austria sau Elveția, campionate care pot fi o rampă de lansare spre fotbalul mare. Și în campionatul nostru sunt patru-cinci echipe unde se dorește performanță. Suferim însă din cauza problemelor cu insolvența și falimentul. Chiar și la Chiajna se va dori performanță din iarnă, la fel și la CFR Cluj.Te-ai întoarce la CFR? Am rămas în relații bune cu cei de acolo. Ar fi a doua revenire la clubul unde am făcut junioratul între 14 și 19 ani.De ce ai declarat că nu vrei la Dinamo. Ești stelist de mic?Nu sunt stelist de mic, am ținut cu CFR Cluj. Cu Dinamo a fost o problemă, dar s-au cerut foarte mulți bani pe mine. Nu am spus că nu vreau la Dinamo, am discutat și în vară. Când eram puști mă uitam la fotbal, dar nu pot spune că sunt stelist. Țineam cu Juventus Torino, iar ca orice român țineam cu Steaua și cu Dinamo când jucau în cupele europene. Cum te-ai caracteriza în câteva cuvinte?Ambițios, bun pasator și clarviziune în joc. Eu sunt mai mult cu ”laptele”, nu cu alergarea, deși mijlocașii trebuie să facă acopere zone mari de teren în  sistemul pe care îl jucăm la Chiajna.

”Gazonul sintetic de la Chiajna ne crează probleme și nouă, nu doar adversarilor. Și noi facem efort dublu, și terminăm meciurile cu dureri la tendoane și la inghinali. Avem însă condiții foarte bune de refacere”, Neluț Roșu - mijlocaș Concordia Chiajna

Neluț Roșu Data nașterii: 5 iulie 1993Debut în Liga 1: Rapid – Chiajna 0-0  (09.05.2013)Primul gol in Liga 1: 21.10.2013, Concordia Chiajna - FC Brasov 1-0Meciuri în Liga 1: 74Goluri în Liga 1: 9Primul gol in Liga 1: 21.10.2013, Concordia Chiajna - FC Brasov 1-0Sezoane în Liga 1: 4

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:49
Cel mai înalt baraj din lume va avea 335 de metri. Proiectul început în 1976 mai are nevoie de 6,29 miliarde de dolari
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!