După etapa de Cupă Mondială de la Doha, unde gimnasta Cătălina Ponor a obţinut două medalii de aur, la sol şi bârnă, Octavian Bellu, antrenorul coordonator al lotului olimpic de gimnastică al României s-a declarat destul de mulţumit de evoluţia Cătălinei. ”La Doha, Cătălina a avut o evoluţie bună. Este un pas înainte pentru ea. Eu cred că dacă o va ţine tot aşa va ajunge la execuţii tot mai bune”, a declarat Octavian Bellu pentru Libertatea. Referindu-se la Sandra Izbaşa, care în urmă cu mai bine de două luni a suferit o accidentare, Bellu a precizat că Sandra lucrează acum fără probleme urmând să participe la Europenele care vor fi organizate în acest an, în Belgia, la Bruxelles, în perioada 9-13 mai. ”Sandra lucrează normal, la toate cele patru aparate. Cum la această competiţie europeană nu se pune problema participării la individual compus, vom decide , cu puţin timp înainte pe ce aparate va concura Sandra”, a explicat Bellu, care a reconfirmat faptul că bătălia cu echipa Rusiei, în lupta pentru medalii este una de tradiţie. ”Practic nu este nici o schimbare din acest punct de vedere. Este clar că Rusia va fi cel mai important adversar al nostru”, a adăugat valorosul tehnician.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.