ACTUALIZARE joi, 6 iunie. Federația Română de Tenis a publicat joi seară o precizare polemică pe site-ul oficial, prin care recunoaște că a funcționat în ilegalitate vreme de 15 ani.

Redăm în întregime textul:

„Având în vedere acuzațiile care circulă în mediul virtual, după prezentarea listelor cu candidați la Alegerile FRT din data de 19 iunie 2019, Federația Română de Tenis face următoarele precizări: Propunerile de candidați la funcțiile de Președinte și Vicepreședinte, prin adresa clubului ACSTC Pamira înregistrată la FRT sub nr. 968/03.06.2019, nu pot fi luate în considerare în temeiul adresei Ministerului Tineretului și Sportului nr. 2561/11.03.2019, conform căreia „având în vedere faptul că membrii afiliați nu sunt înregistrați în Registrul Special al Federațiilor ținut de Tribunalul București și, prin urmare, nu au și calitatea de membri asociați, apreciem că aceștia nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art 21 alin (1) din OG nr. 26/2000”.

ACTUALIZARE miercuri, 5 iunie. Ioan Cozma, președintele Tenis Club Curtea de Argeș, a fost șters de pe lista candidaților la la funcțiile de Președinte, respectiv membru în Comitetul Director. Comunicat FRT: ”În urma unor adrese trimise către Federația Română de Tenis de către o persoană propusă la funcția de Președinte de către clubul Tache Caralulis, și de către o persoană propusă la funcția de Vicepreședinte de către clubul Tache Caralulis, prin care aceastea ne informează că nu doresc să candideze și totodată invocă prevederile GDPR (dreptul de a fi uitat), vă prezentăm lista actualizată a candidaților pentru funcțiile de Președinte, respectiv membru în Comitetul Director”.

Lista poate fi consultată AICI.

ACTUALIZARE marți, 4 iunie. FRT a anunțat cei șase candidați: Ion Țiriac, Ion Țupa, Marius Vecerdea, Liviu Ursuleanu, Răzvan Itu,
Cozma Ioan.

ACTUALIZARE marți, 4 iunie. La alegerile de pe 19 iunie au fost propuși, de diverse cluburi de tenis din țară, Ion Ţiriac, Răzvan Itu – actualul director general la FRT, Ion Ţupa – preşedintele TC Herăstrău, Liviu Ursuleanu – TC Livone şi Marius Vecerdea – Pamira Sibiu. Există două probleme. Propunerile nu înseamnă automat că respectivele persoane și-au dat automat acceptul să candideze. Nu este clar, spre exemplu, dacă Țiriac își dorește funcția, iar Vecerdea a anunțat din timp că se retrage din cursă. În plus, dacă vor fi depuse, dosarele vor trebui validate de către o comisie.
Luni, ora 23.59, s-a închis lista cu înscrieri pentru funcţiile de conducere ale FR de Tenis. La Adunarea Generală Extraordinară de alegeri, programată pe 19 iunie, la Centrul Naţional de Tenis de la Bucureşti, vor vota cei 54 de membri asociați, nu și cei afiliați. Printre cei care n-au drept de vot se numără, absolut uluitor, și clubul IDU Mamaia, care a dat-o pe Simona Halep.

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Potrivit surselor ”Libertatea”, George Cosac se va lupta cu doi oameni ai Opoziției: Liviu Ursuleanu și Ion Țupa. Dacă Ursuleanu a mai fost în FRT, Țupa este mai puțin cunoscut la federație, dar este de 30 de ani președintele Tenis Club Herăstrău, care chiar în aceste zile organizează un turneu de 15.000$. Despre Țupa se știe că a ajutat-o foarte mult în carieră pe Monica Niculescu. Libertatea a scris AICI despre Țupa.

ACTUALIZARE 21 mai. Contestata conducere a FRT a luat-o înaintea Opoziției și a făcut public, astăzi, convocatorul Adunării Generale Extraordinare de Alegeri. Potrivit postării de pe site-ul oficial, noile alegeri vor avea loc pe 19 iunie, de la ora 10.00, după ce 34 dintre cele 54 de cluburi afiliate și-au dat semnătura pentru a avea loc ședința în care să fie aleasă conducerea, asigurată acum de cuplul Cosac-Itu, dar pe care instanțele civile de judecată n-o recunosc drept legitimă. În paralel, Opoziția strângea semnături pentru convocarea unei alte Adunări Generale de alegeri și plănuia să convoace ședința pentru 22 iunie.

AICI, anunțul de pe site-ul frt.ro.

ACTUALIZARE 17 mai. A apărut primul nume de potențial candidat la alegerile de la FRT împotriva lui George Cosac. Se numește Liviu Ursuleanu. În trecut, cel care s-a luptat cu Cosac a fost finul președintelui Iohannis, Marius Vecerdea. Acesta s-a retras din cursă, pentru a detensiona atmosfera dintre tabere (se spune că actualul șef este partenerul de tenis al lui Liviu Dragnea).

Iată postarea făcută azi, pe Facebook, de Liviu Ursuleanu, pe ”Grupul membrilor Federației Române de Tenis”.

În cazul candidaturii mele la funcția de PRESEDINTE al FRT, o atenție deosebită voi acorda Calendarului Competițional intern, care reprezintă una din problemele tenisului românesc.
Cineva trebuie să înțeleagă că Sistemul Competițional este o componenta a dezvoltării tenisului.
Este de-a dreptul condamnabil că un Comitet Director, care ” distribuie” o parte din obiectivele sale manageriale Comisiilor, să „îmbrace” concepția strategică ( exista, oare ?) a COMISIEI DE COMPETIȚII in cuvintele unui limbaj de lemn, departe de realitatea concretă a tenisului nostru.
De fapt, mă întreb ( intuiesc răspunsul ! ) dacă și-a stabilit Comitetul Director obiective pentru performanță – la care să subscrie, ierarhic, Comisia de Competiții ? Sau, măcar, această Comisie ( onorată prin structură ) a obținut avizul Comitetului Director pe un „Proiect Pentru Performanță” ? Altfel, jucăm….. că să jucăm ! nu vizând performanța.

Lasată, din propria mentalitate, să înțeleagă, să decidă și să aplice o formulă, discutabilă, COMISIA, rezumată în viziunea unui singur membru, oferă un sistem competițional care trece pe lângă obligația de a promova și a asigura performanta, nefiind capabil de a pune în coerentă un parcurs sănătos al drumului spre vârf.
Actualmente el este lipsit de primii pași ( competiții cat. a-3 a și a-4 a ) care să asigure eșalonul de jucători capabili să avanseze de la ” inițiere ” , in cunoștință de cauză, spre categoriile superioare.
Cum ar fi să fie așa, adică în logica normalului?

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

În acest sens, constatarii duetului Cosac-Itu adună voturi pentru convocarea Adunării Generale în vedere organizării de alegeri.

A fost lansat, către toți cei 54 de membri afiliați ai FRT, convocatorul de ședință, după ce, recent, pe 12 aprilie, nu s-a întrunit numărul de voturi pentru ținerea ședinței în care să fie aleasă o nouă conducere, Mai concret, nu s-a realizat cvorumul.

Convocatorul actual a fost semnat deja de către 10 cluburi și se anunță că numărul acestora este în creștere de la o oră la asta. Este nevoie de acordul a 28 de cluburi (jumătate plus 1), pentru a exista cvorum.

Acțiunea a fost inițiată de către Gabriel Săndulescu (foto mare, alături de Halep), care deține un club de tenis în Pitești.

Iată conținutul convocatorului, primit de ”Libertatea” de la unul dintre cluburile afiliate FRT:

”Dragi membri asociați ai FRT,

Având în vedere că situația juridică a Federației Române de Tenis este critică, lucru care a dus printre altele la lipsa finanțării din partea MTS, am considerat oportună( după multe discuții prealabile) inițierea unei acțiuni de intrare în legalitate a FRT prin alegerea organelor de administrare si control (Consiliul Director, Comisia de Cenzori și Comisia de Apel) în scopul înscrierii mandatelor noii conduceri la Tribunalul București în vederea îndeplinirii condiției principale solicitate de către MTS pentru reluarea finanțării federației.

Astfel, sunt foarte fericit să vă anunț că astăzi a fost lansat Convocatorul pentru AG Extraordinară de Alegeri. Este un document foarte bine structurat, prelucrat in prealabil de un grup de avocați și un Notar Public, persoane experimentate în materie de Adunări Generale ale Federațiilor Sportive Naționale din România. Documentul este conceput în așa fel încât să respecte legile in vigoare, Statutul FRT dar și ultimele sentințe și hotărâri judecătorești referitoare la FRT. De mai bine de 2 ani FRT se află într-un vid administrativ care deteriorează tenisul românesc, frânge destine prin lipsa de finanțare a juniorilor și face mult rău activității cluburilor. Această situație poate fi deblocată doar de cei 54 de membri asociați ai FRT înscriși în Registrul Federațiilor de la Tribunalul București. Este o acțiune dificilă dar pe de altă parte frumoasă și motivantă cu speranța reformării FRT și a relansării tenisului românesc.

Astăzi, în prima zi de lansare a Convocatorului avem 10 cluburi din cele 54 care și-au asumat din start voința de a iniția acest demers prin semnarea Convocatorului și a Anexelor. Sunt sigur că toți reprezentanții cluburilor vor înțelege importanța momentului și vor semna Convocatorul, lucru care, repet, NU obligă pe nimeni la nimic și NU exprimă o adeziune față de o persoană sau un grup. Mai presus de orice, acest convocator NU este un act ilegal asa cum au fost altele în anii trecuți, când nu mai puțin de 6 Adunări Generale ale FRT au fost anulate in instanțe.

Trece timpul prieteni, au trecut atâți ani, trec generații de excepție, și tenisul nu câștigă notorietatea cuvenită, juniorii nu sunt sustinuți, nu există infrastructura adecvată, dar există multe alte aspecte negative de care știu că vă loviți zilnic. Cei 54 de membri asociați ai FRT au ocazia să spună STOP acestei perioade negre, semnând Convocatorul pentru AG Extraordinară de Alegeri. TRansparența este aspectul cel mai important al acestei inițiative, de aceea transmit acest Convocator atașat, împreuna cu prima si ultima anexă (Nr. 01 si Nr. 07), celelalte anexe reprezentând documente standard la care se fac referiri clare în Convocator (Extrasul FRT din Registrul federațiilor de la Tribunal, Actul Constitutiv al FRT, Delegația standard care va fi transmisa ulterior, Invitatia către MTS și COSR, și Forma viitorului act constitutiv al FRT care va fi emis dupa AG de Alegeri), CĂTRE TOȚI CEI 54 DE MEMBRI ASOCIAȚI AI FRT, în modul cel mai deschis. Vă rog să-mi transmiteți opinia dumneavoastră cât mai curând posibil, cu propuneri și orice alte sugestii. Vă stau oricând la dispoziție pentru informații cu privire la modalitatea prin care putem pune în practică aceasta inițiativa. Convocatorul va fi lansat prin Poșta Română către toate cele 54 de cluburi înscrise legal la Tribunalul București, cu toate Anexele atașate. Acest Convocator a fost conceput prin voința cluburilor membre care au luat act de situația în care nu există un Președinte și Comitet Director care să prezideze AG și astfel să inițieze și să conducă lucrările AG.

Vă mulțumesc Gabriel Săndulescu – simplu emitent al Convocatorului

Țiriac pregătește echipa

În acest timp, ”gruparea Cosac” nu stă cu mâinile încrucișate. Girată de Ion Țiriac, actuala conducere, care a dus FRT în situația de a nu primi finanțare de la buget în ultimii doi ani, face și desface în culise. Se pare că magnatul vrea să propună o formulă nouă la federație, care să fie acceptată de MTS. Afaceristul îl ”încăzește” pe Cosmin Hodor, care a fost director al turneului ”BRD Năstase-Țiriac Trophy”, iar acum îi face PR-ul Simonei Halep.

În acest timp, a venit motivarea sentinței în care FRT a pierdut un proces cu MTS pe teme de legalitate a conducerii.

Reacția tranșantă a Simonei Halep! Ce a deranjat-o foarte tare: 'o nesuferită...'
GSP.RO

Reacția tranșantă a Simonei Halep! Ce a deranjat-o foarte tare: 'o nesuferită...'