Marian Cozma a fost comemorat la cimitirul Pipera de familie, componenţii echipei de handbal Dinamo şi apropiaţi ai fostului pivot. La eveniment a participat și ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, cel care s-a făcut remarcat zilele trecute prin mai multe declarații controversate, în unele inducând ideea că ar susţine modificarea art. 1 din Constituţiei României şi autonomia.
Nici fanii echipei din Veszprem nu l-au uitat și au organizat, așa cum o fac în fiecare an, o ceremonie în memoria lui Cozma: "Au trecut deja patru ani de când l-am pierdut tragic pe Marian Cozma şi trei ani de când am inaugurat statuia lui. Dorim să continuăm tradiţia comemorării", au anunţat fanii echipei.
Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, în 8 februarie 2009, într-o discotecă din oraşul unde juca, în altercaţie fiind implicaţi şi alţi doi coechipieri, sîrbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesici.
Foto: Marian Burlacu