“Nu ştiu dacă merita sau nu «sacrificiul », dar asta e, timpul nu-l mai dai înapoi. Regret că i-am dat un singur pumn, pentru că stau la puşcărie doar pentru atât. 99% din cei de pe lumea asta au dat cel puţin un pumn la viaţa lor şi nu a ajuns nimeni la puşcărie. După ce am fost condamnat, mi s-a spus că aşa a trebuit să se întâmple”, e mărturia şocantă a lui Paul Stanciu.
Acesta a explicat într-un mod halucinant felul cum s-a ajuns la incidentele din 7 mai 2008: “Nu îl cunoşteam pe fotograf. L-am mai văzut la meciuri, ne tot provoca, stătea în faţa galeriei noastre, ne scuipa şi ne înjura. Zicea că nu avem ce să-i facem, că el e mai şmecher. Nu pot zice că am aşteptat acel moment, dar dacă ei dau în noi, dăm şi noi. Jandarmii au dat în noi fără nici un motiv, noi am ripostat”.
Suporterul anunţă că închisoarea nu l-a schimbat şi că peste trei ani, după ce va ieşi, îşi va relua vechile obiceiuri: “De ce să privesc altfel un fan al CFR-ului cu un fular la gât, doar pentru că am fost la puşcărie?! Îi bat! Noi nu avem treabă cu oamenii care merg cu copiii, cu nepoţii sau cu femeile. Noi avem duelul nostru între galerii.
Aceste rivalităţi nu se vor opri niciodată”. Stanciu a conchis: “Nu m-am schimbat, pentru că puşcăria nu poate să schimbe pe nimeni. Aici intri bun şi ieşi rău. Huliganii se bat, sunt ca mine”.
Gabriel Oşan (40 de ani), jandarmul-cameraman lovit bestial în 2008 de patru huligani, şi-a reluat viaţa normală, la aproape patru ani după incident. Gabi lucrează de 15 ani în Jandarmerie. Are doi copii, pe Răzvan, 16 ani, şi Raul, 6 ani. “Am avut şase fracturi şi capul crăpat, noroc că hematomul nu a apăsat pe creier”, rememorează Gabi, care face acum muncă de birou la Jandarmerie. “Voi rămâne marcat pe viaţă, dar, mulţumesc lui Dumnezeu, mă simt bine”, spune el.