După ce luni, când au ajuns la Biot, la academia deținută de Patrick Mouratoglou, unde Simona Halep s-a pregătit în ultimele șase luni, jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor s-au lovit de aceeași spirală a tăcerii construită în ultima săptămână de echipa francezului, echipa GSP a căutat în orașul de pe Riviera franceză specialiști cu care să discute pe marginea subiectului ce ține capul de afiș în sportul românesc.
Astfel, jurnaliștii au ajuns la cotidianul Nice-Matin, un ziar regional tradițional în Provence, Alpii sudici și Nisa care vinde peste 50.000 de exemplare zilnic, ceea ce-l plasează, prin comparație, mai bine decât orice cotidian tipărit din România.
Acolo, GSP a discutat cu Christopher Roux, jurnalist care lucrează de peste un deceniu la Nice-Matin, unde scrie despre cele mai importante evenimente sportive derulate în această parte a Franței.
„E dificil să-l incriminăm (n.red. – pe Patrick Mouratoglou). Nu pot să înțeleg de ce se pune așa problema în România. Nu au fost probleme înainte de colaborarea cu Simona, iar acum încep să se pună întrebări în felul acesta. Noi, aici, la Nice-Matin, avem o impresie foarte bună despre Patrick Mouratoglou”, a spus jurnalistul francez în dialog cu echipa GSP.
Și a continuat: „A fost un antrenor extrem de respectat de-a lungul timpului. Academia lui funcționează bine, vin mulți jucători să se antreneze, a reușit să creeze o relație de încredere cu aceștia, iar ei îl consideră competent. Se știe ce contribuție importantă a avut pentru cariera Serenei Williams”.
„Este, de asemenea, și un om de afaceri, a schimbat puțin imaginea tenisului, a reușit să îl facă mai modern prin turneele organizate cu reguli noi, deci avem o părere pozitivă despre el, este o persoană competentă, trebuie să admitem”, a mai spus el.
Cu privire la cazul de dopaj în care este implicată Simona Halep, jurnalistul francez a afirmat că nu vrea să se antepronunțe.
„Sunt prudent în legatură cu cazul Simonei Halep, cu atât mai mult cu cât suntem la începutul acestei situații care mai poate dura încă doi, trei ani. Astăzi, sancțiunile pentru dopaj nu sunt foarte clare; aici am avut un luptător care a luat patru ani pentru că a consumat o anume substanță, iar alți sportivi doar doi ani, deci e dificil să ne pronunțăm în legătură cu viitorul carierei sale”, a afirmat el.
„Personal, cred că la vârsta ei, dacă ia doi ani de suspendare e capabilă să revină, ar putea s-o facă, deci consider că nu e neapărat sfârșitul carierei Simonei Halep. În orice caz, e prematur să ne pronunțăm”, a completat Christopher Roux.
Întrebat despre modul în care presa din Franța a tratat subiectul de dopaj al Simonei Halep, jurnalistul francez a afirmat că deși acesta a fost o surpriză, „nefiind o jucătoare franceză, impactul în media franceză a fost minim”.
Citește interviul integral!