Prinsă dopată, atleta Roxana Bîrcă ar putea fi suspendată pe viaţă

Comentează

Agenţia guvernamentală a precizat într-un comunicat că pastilele folosite de atleta care anul acesta a câştigat în decurs de două luni trei competiţii, Internaţionalele României, Universiada şi Campionatele Balcanice, nu pot provoca un test pozitiv: "Duphaston-ul este un medicament care nu conține substanțe cuprinse în Lista Interzisă, prin urmare administrarea lui nu poate conduce la un rezultat pozitiv". ANAD a pus astfel un diagnostic dur, acuzând indirect sportiva antrenată de Augustin Barbu de dopaj. Conform directoarei ANAD, Valentina Alexandrescu, ce s-a găsit la testul făcut în Rusia, dacă substanţa este chiar cea pe care a anunţat-o FRA, nu este produsă de organism. "Metabolitul de metasteron este un steroid anabolizant exogen, care se află pe lista interzisă", a precizat Alexandrescu. ANAD a precizat, deasemenea, că ultimul control anti-doping efectuat Roxanei Bîrcă datează din februarie 2013. Asta chiar dacă agenţia a fost prezentă şi la Internaţionalele României, în iunie 2013, cu o lună înainte de Universiadă, cursa de 5.000 m fiind câştigată tot de atleta născută lângă Bucureşti. Conform unor surse din cadrul FRA, Roxana Bîrcă este la a doua abatere putând fi suspendată pe viaţă din activitatea sportivă. Cazul nu a fost făcut public de FRA, atleta nefiind pedepsită. "A fost o harababură, nimic oficial", au comentat surse din cadrul lotului național. "Noi am testat sportiva de mai multe ori. În 2009 a fost testată de 2 ori, în 2010 de 2 ori, în 2011 de 3 ori, în 2012 de 4 ori iar în acest an de 2 ori. Toate testele au ieşit negative", a precizat Valentina Alexandrescu. "Ne pare rău pentru sportivă. Pentru noi, până la finalizarea cazului, ramâne nevinovată. Sportivii să nu uite însă, responsabilitatea lor rămâne, indiferent cine este de vină pentru ajungerea unei substanţe sau a alteia în corpul său. Mereu le spunem, dacă vor să ia un anumit medicament sau supliment să sune la ANAD. Le putem spune dacă medicamentele respective conţin sau nu substanţe interzise", a conchis Alexandrescu.
In poza: Roxana Bîrcă (centru), medaliată cu aur la proba de 5.000 m a Internaţionalelor României, a primit premiul de la Paula Ivan (aur&bronz olimpic 1988, 1500m şi 3000m). Competiţia s-a desfăşurat cu o lună înainte de Universiada din Rusia. ANAD a facut atunci 12 teste, dar nu si Roxanei Bîrcă!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Navă încărcată cu substanțe chimice, incendiată lângă Sulina după un atac cu drone. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Profimedia.
10:25
Navă încărcată cu substanțe chimice, incendiată lângă Sulina după un atac cu drone în spațiul aerian al României. Opt marinari de pe „Wine Trader”, dați dispăruți
Cazul tinerei cu autism sechestrată, bătută și rasă în cap de iubitul găsit pe o rețea de socializare. Imagine ilustrativă. Sursa foto: Shutterstock
Exclusiv
10:00
Cazul tinerei cu autism sechestrată și bătută de iubitul găsit pe o rețea de socializare. Polițiștii au expediat-o acasă cu Bolt-ul: „avea o durere de măsea”
MONDEN
Corina Caragea în vacanța din Hawaii (Honolulu - Waikiki) | sursa foto: Instagram
11:26
Ce a găsit Corina Caragea la intrarea în hotel când a ajuns în vacanță: „Stare de urgență. Un fel de David Popovici”. Imagini cu vedeta în costum de baie
Marian Capet este unul dintre cei mai apreciati hairstilisti din Romania
ExclusivInterviu
11:04
Cum ne îngrijim părul după vară. Marian Capet: „Este foarte uscat după perioada asta în care am stat la plajă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
10:24
CTP, despre „emblema hâdă a PSD” și „făptura de coșmar de la Economie”: „Le va fi mai bine românilor cu Guvernul PSDan?”
Un colaj cu Bogdan Dumitru și Luca Niculescu
10:00
Cine este Bogdan Dumitru, propunerea surpriză de la Bitdefender a Guvernului Niculescu pentru Ministerul AI
Ultimele știri
11:43
Avionul a transmis codul 7500 iar cei 306 de pasageri au fost evacuați de urgență după o aterizare neplanificată. Ce s-a întâmplat în India
11:39
Proces de un miliard de euro între magistrați și Guvern. Înalta Curte dă verdictul final pentru drepturile salariale
Analiză
11:31
Prima dată ca tragedie, a doua oară ca farsă: Guvernul PSD, la ceasul (auto)evaluării
InterviuExclusiv
11:29
Cosmin Natanticu, cu gândul la petrecerile de altădată! Ce îi lipsește cel mai mult comediantului: „Dacă aveam mintea de acum”
TRENDING
07:12
Spitalul modular din Pipera, în valoare de 5 milioane de euro, furat la bucată. Au dispărut aproape toate aparatele de aer condiționat
08:08
Alegerile prezidențiale din 2024, anchetate de Parchetul General. Dosar penal, după 600 de sesizări
07:00
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026. Report de peste 2,74 milioane de euro la 6/49, categoria I
14 oct.
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
O cunoscută cântăreață de muzică populară din Serbia a lăsat scena pentru  viața de șofer de TIR, în SUA. Sursă foto: Oleg Jerković/Ringier./Zena Blic.
11:04
O șoferiță de TIR conduce câte 1.000 km fără oprire în SUA. „Cel mai greu e când explodează roata”, spune fosta cântăreață din Serbia
Tiramisu World Cup, un tiramisu construit sub forma de rotund, pe o farfurie. O persoană pune praf de cacao peste el
10:57
Secretul unui tiramisu bun, într-un singur cuvânt, dezvăluit de o avocată care participă la Cupa Mondială de Tiramisu de la Treviso
Frunzele căzute reprezintă o materie organică bogată în substanțe nutritive. Sursă foto: Getty Images.
08:44
Frunzele uscate, aurul verde din grădină. Cum le poți folosi inteligent în această toamnă
Foto: Buturuga Mică
14 oct.
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
14 oct.
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina2 copy
Analiză
09:25
Rezultate spectaculoase la testul psihologic pentru admiterea la școlile de poliție. Procentul inapților din Timiș, de nouă ori mai mare decât în Caraș-Severin
Șoferul român de TIR a murit pe loc. Sursă foto: Polizia Stradale.
09:08
Un șofer de TIR român a murit, după ce s-a răsturnat cu camionul în tunelul Sparvo de pe cea mai veche și importantă autostradă din Italia
Țiriac Auto a câștigat un contract de peste 17 milioane de lei pentru a livra 100 de mașini electrice către SRI. Foto: Facebook / Serviciul Român de Informații
08:20
SRI, contract de peste 17.000.000 de lei cu Țiriac Auto pentru 100 de mașini electrice prin proiectul eFLOT
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, în timpul unei conferințe de presă la Guvernul României. Poartă un costum negru, o cămașă labă și o cravată roșie
07:51
Radu Miruță, după incendiul de la bordul navei din largul portului Sulina: „Nu a fost văzută pe radare o dronă venind spre această navă”
Fermier care traverseaza un camp
10:11
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel