Prinţesa Takamado a Japoniei a mers în cantonament ”Samurailor albaştri” de la Campionatul Mondial de fotbal Rusia 2018.

Prinţesa Takamado a Japoniei a vizitat selecţionata de fotbal a ţării sale, în cantonamentul de la Kazan, înaintea meciului cu Senegalul, din cadrul Grupei H a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, informează agenţia Reuters.

Prinţesa, primul membru al familiei regale japoneze care vizitează Rusia din 1916, a urmărit din tribune victoria „Samurailor albaştri” în faţa Columbiei (2-1), în partida de debut, urmând ca duminică să asiste la jocul cu Senegalul, care va avea loc la Ekaterinburg.
 
Jucătorii şi staff-ul tehnic au salutat prinţesa în timpul antrenamentului, însă au rămas concentraţi pe pregătirea duelului cu africanii, care au învins Polonia (2-1) în primul lor meci.
 
„Am câştigat primul meci, aşa că atmosfera este una foarte bună, însă trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ”, a declarat căpitanul Japoniei, Makoto Hasebe.
 
„Însă trebuie să ţinem cont că am jucat împotriva a 10 oameni timp de aproape 90 de minute, aşa că următorul meci va fi o poveste diferită şi trebuie să ţinem cont de asta”, a adăugat el.
 
Japonia şi Senegal se află în fruntea Grupei H, cu câte trei puncte fiecare, în timp ce Polonia şi Columbia se vor duela pentru primele lor puncte.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.