Priveghiul lui Angelo Niculescu! Unul dintre cei mai mari antrenori ai României s-a stins din viață în anonimat! ^Rămân poveștile pe care fiul său ni le-a spus la căpătâiul fostului selecționer! FOTO
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Angelo Niculescu, unul dintre cei mai importanți antrenori de fotbal pe care i-a dat România, omul care a dus naționala la Campionatul Mondial din Mexic 1970 şi până în sferturile Campionatului European 1972, s-a stins din viață sâmbătă dimineață, la ora 9.00. Cel căruia FIFA i-a recunoscut, peste timp, meritul de a fi inventat stilul de joc ”tiki-taka”, făcut celebru în vremurile noastre de către Barcelona lui Pep Guardiola, a fost răpus de bătrânețe la 93 de ani şi opt luni. Doi jurnaliști, neîncrezători că Google oferă chiar toate informațiile de pe lumea asta, au mers sâmbătă seară la priveghiul fostul marelui tehnician, crezând că acolo vor da peste toată florea cea vestită a fotbalului românesc. Aiurea! Nici măcar un fost selecționer nu mai primește onorurile pe care le merită la fel de mult ca un șef de stat. După moarte, când luminile se sting, de valoare rămân doar amintirile!
Cuprins:
- ”Nu le am cu Biserica!”
- ”Vineri dimineața nu m-a recunoscut!”
- Globulele albe au scăzut la 2.000
- Ultima dorință: să fie căutați Dinu și Lucescu!
- Tocmai Dinamo l-a uitat!
- Avea doi elevi preferați
- ”Eu l-aș fi băgat pe Dobrin!”
- Punea capcane pentru fugarii din cantonamente
- Amintirile de pe pereţi
- I-a plăcut viaţa
- Egalul care l-a supărat pe Ceușescu
- Avea permis, dar a condus o singură dată!
- Fumul care l-a dărâmat de pe scaun
- "Ajax l-a vrut pe tata, dar n-a fost lăsat, şi l-a propus pe Covaci!"
”Nu le am cu Biserica!”
Fostul antrenor al tricolorilor are un singur copil, Răzvan (62 de ani). Fiul tehnicianului a trecut peste durerea momentului și ne-a răspuns prompt și amabil la telefon. Ne-a îndrumat pașii suficient încât să găsim locuința în care nea Angelo a trăit timp de 65 de ani! Ne-am scuzat că am dat buzna în pantaloni scurți, deloc pregătiți pentru un astfel de moment. Răzvan nu s-a formalizat: ”Stați liniștiți, căci și eu eram la fel, tot în pantaloni scurți. Mi-am pus pantalonii lungi, fiindcă ați venit voi! Înaintea voastră, au mai venit două persoane!”. Apoi, până la ora 22.30, nimeni n-a mai călcat în casa lui Angelo Niculescu.
Aproape de hotelul Intercontinental din București, pe strada Vasile Lascăr, la numărul 23, într-un bloc din 1933, apartamentul cu numărul 19, de la etajul 3, locuit de familia Niculescu din 1950, ni s-a deschis cu ușa lipită de perete. Înăuntru, nici urmă de cruce. O lumânare aprinsă pe masa din sufragerie, pe un ziar, se simțea stingheră, în tot tabloul. În camera alăturată, cu lumina stinsă, nea Angelo stătea întins pe pat, nu în coșciug, cu picioarele legate cu un șnur alb, îmbrăcat în costum, îmbălsămat. Gata de infinitul drum.
Răzvan se scuză, dar și acuză: ”Știți, eu nu le am pe astea cu Biserica! Nici tata nu le avea! Făcea rânduiala normală și atât! Eu am boală pe preoți! Sunt funcționari publici, dar nu plătesc impozite, taxe, nu respectă nicio lege! Eu lucrez în Agricultură, plec des în delegații”.
”Vineri dimineața nu m-a recunoscut!”
Bărbatul de 62 de ani a stat tot timpul pe un fotoliu, lipit de măsuța care ține loc de gazdă pentru telefonul fix. Prin casă robotea o doamnă în vârstă, femeia care a avut grijă de antrenor în timpul vieții. Acum, urmărea să nu se stingă lumânarea. ”În ultimele zile, a fost nevoie să angajez încă o femeie, fiindcă nu se mai putea ridica din pat”. Și cu ajutorul țigărilor, Răzvan a intrat în atmosfera vieții pe care a dus-o tatăl său, pentru a ne putea aduce în prezent lucruri neștiute.Istorisirile au fost întrerupte periodic de soneria telefonului, care a reușit să ”sperie” toată casa. Ca de fiecare dată în astfel de clipe, toți cei care au sunat au vrut să știe de ce a murit omul. Răspunsul ”De bătrînețe” nu i-a convins decât pe unii. Cum să mori, fără să ai vreo boală? ”De două zile, nu mai recunoștea pe nimeni. Joi am vorbit cu el dimineața, la prânz și seara. Abia mai articula cuvinte. Făcea semne, eu nu înțelegeam ce vrea să spună. Vineri dimineață nu m-a recunoscut!”, ne scutește Răzvan, pe noi, de penibilele întrebări de început.
Sună telefonul fix: ”E de la România Liberă! Dar nu s-a prezentat!”.
Globulele albe au scăzut la 2.000
”Tata s-a degradat repede! Mă așteptam la decesul lui, dar nu așa! Bine că n-a suferit! Căderea a fost bruscă din luna mai. Ultimele 10 zile au fost groaznice! Tata avea un adenom de prostată. Lua Prostamol, deși eu i-am zis să nu mai ia medicamentul!
Din luna mai, nu s-a mai ridicat din pat! Adică de vreo două-trei săptămâni. Înainte, mergea cu un cadru metalic. Repet, căderea a fost bruscă. Pe 25 mai, i-am făcut analizele. Globulele albe au scăzut de la 4.500 la 2.000. Valoarea minimă este 4.000. Tata mânca de toate, dar nu sărat. Iar din luna mai nu mai bea bere! N-a vrut să se interneze. Nu suporta să meargă la spital.
Înainte de Paște, am chemat Salvarea. Am vrut să îl ducem la spital. N-a fost chip! A vrut să-i dea în judecată pe cei de pe Ambulanță! Cu spitalul a mai avut o singură legătură. Înainte de Revoluție, doctorul Irinel Popescu l-a operat de cancer la colon. Supărat că l-am internat atunci, n-a vorbit cu noi, cei din familie, 4-5 zile!”, ne explică urmașul marelui tehnician.
Ultima dorință: să fie căutați Dinu și Lucescu!
Ultima dorință a antrenorului se leagă tot de fotbal: ”Mai de mult, mi-a zis să iau legătura cu Cornel Dinu și cu Mircea Lucescu, când va fi să se întâmple ceva cu el! Pe Dinu l-am sunat, de Mircea Lucescu n-am dat. Am doar numărul lui de Ucraina, mi-a intrat căsuța vocală. Poate vede el numărul și sună înapoi. Nu cred că poate veni la înmormântare, are program de pregătire cu echipa...”. Pe Dinu și pe Lucescu, Angelo Niculescu i-a considerat lideri și la Dinamo, dar și la echipa națională. În timp ce unul era căpitan la Dinamo, celălalt purta banderola la națională.
Tocmai Dinamo l-a uitat!
Nici telefonul mobil nu-i dă pace. Răzvan Niculescu îi mulțumește politicos celui de la care primește condoleanțe și îi spune același lucru ca și celui de dinainte: ”Bine că nu s-a chinuit!”. Cluburile de fotbal pentru care Angelo Niculesco a făcut carieră au reacționat ca și cum ar fi fost o obligație de serviciu. Steaua a postat un comunicat sec, pe site-ul oficial. Rușine a fost însă pentru Dinamo, care nu a dat vreun semn de viață. ”Obrazul era ca Dinamo să reacționeze prima. Tata are două titluri câștigate cu Dinamo și o Cupă. A adus primul titlu pentru Dinamo. Dar Dinamo n-a făcut-o, iar eu nu-i sun pe cei de acolo! Să fie sănătoși. M-au sunat doar de la federație. Mi-a telefonat purtătorul de cuvânt. Atât!”.
Avea doi elevi preferați
Răzvan avea cu totul alte probleme în acele ore. Și e de înțeles. Astfel de ocazii triste, din care nu știi cum să ieși, fiindcă ai fost aruncat de viață și nu ți le-ai dorit cu niciun chip, solicită toți mușchii: ”Tata era foarte tipicar, ordonat... Dar, uite, nu-i găsesc certificatul de naștere. Este însă pe undeva, sunt sigur...”. Apartamentul lui Angelo Niculescu este curat, îngrijit. ”Tata a stat aici din 1950, de când s-a căsătorit. Era jucător la Ciocanul. Din 1953, când m-am născut eu, a devenit antrenor la Unirea Tricolor, actualul Dinamo, la juniori, apoi, în 1954, a luat campionatul la seniori. A stat, cu întreruperi, 12 ani la Dinamo.Elevii lui preferați? Cornel Dinu nu era printre ei! Pe el îl măcelărea la antrenamente, când știa că mai consuma câte o «pătrată» de whisky! Era dur, dar corect! Mircea Lucescu era favoritul lui. Prindea ideea din zbor. De fapt, tata începea ideea, iar Mircea o termina! Și pe Radu Nunweiller îl iubea, fiindcă îi făcea mijlocul, îi făcea acea temporizare”.
”Eu l-aș fi băgat pe Dobrin!”
Despre Angelo Niculescu se știe că a fost antrenorul care l-a pedepsit pe starul Nicolae Dobrin, în Mexic. ”Erau câțiva jucători mai rebeli. În Mexic, Rică Răducanu și cu alți doi-trei băieți mergeau să facă raze, controale medicale, cu o mașină dată de organizatori. Cei doi se întorceau cu mașina, dar Rică - nu! O zi, două, trei, dar... Cu Dobrin, la fel! Eu aș fi procedat altfel decât tata! L-aș fi băgat în echipă! Dacă ar fi făcut un meci mare, l-aș fi ținut în echipă! Dacă nu, i-aș fi zis: «Tu ai distrus România»! Un ofițer de securitate n-a fost de acord cu intenţia lui tata, care a vrut să-l urce în avion și să-l trimită acasă. Era teama că ce vor spune jurnaliștii! Dar numai ei știu cum îl căutau securiștii prin cimitire și prin spitale! Erau doi ofițeri de Securitate care au însoțit atunci delegația României!”.
Punea capcane pentru fugarii din cantonamente
Angelo Niculescu era prietenos cu jucătorii, dar când era de muncă nu accepta abateri de la regulile de disciplină pe care le impunea. Fiul fostului selecţioner povesteşte că nea Angelo folosea tot felul capcane pentru a-i ţine sub control pe fotbalişti în timpul cantonamentelor. "Când eram copil, tata mă mai lua cu el în cantonamente şi dormeam cu el în cameră. Eram în Poiana Braşov, la hotel Sport. Ca să-i prindă pe jucătorii care se furişau noaptea din cantonament, tata făcea în fiecare seară câte un dispozitiv cu aţă neagră să nu se vadă, pe hol. Punea aţa la diferite înălţimi, ca să nu se prindă jucătorii. Dispozitivul era conceput în aşa fel, încât atunci când vreun fotbalist cădea în cursă, tata era avertizat în cameră de nişte chestii, care făceau zgomot. Eu eram prieten cu jucătorii şi le arătam când se întorceau la camere cam la ce înălţime este pusă aţa, ca să aibă grijă să nu-i prindă tata. Pentru asta, când ieşeam în oraş cu băieţii îmi umplea masa cu prăjituri şi cu sucuri. După câteva seri în care n-a prins niciun jucător, tata şi-a dat seama eu eram pe mână cu jucătorii şi m-a pedepsit. M-a pus câteva zile în capul mesei şi nu-mi dădea voie să mănânc, iar la antrenamente mă punea să alerg cot la cot cu jucătorii. M-a iertat repede şi mă trimitea la bucătărie să mănânc cât pot".
Amintirile de pe pereţi
Pe pereții tapetați ai locuinței, una modestă, dar curată, atârnă trecutul lui Angelo Niculescu. ”Tata strângea de toate. Are un album cu toate semnăturile jucătorilor de la Mondialul din Mexic. Are autografele lor. I le-a dat lui Domide pe toate. Inclusiv toată colecția de insigne. A păstrat două lucruri, un obiect care îi aduce aminte de 1966, din Anglia, și unul primit în 1970, în Mexic. Mai are o tavă înrămată, pe perete. Este o plachetă făcută din aripi de flutur! Îmi e și frică s-o dau jos de pe perete, ca nu cumva să se degradeze! Iar din Mexic a primit o sticlă de tequila personalizată”.
I-a plăcut viaţa
Angelo Niculescu a rămas văduv de pe 7 ianuarie 2008, când i-a murit soția. Așa că în ultimii ani a petrecut sărbătorile împreună cu familia fiului său. ”Îl duceam la moșia de la Vernești, Buzău. Paștele ăsta n-a vrut să vină, așa că l-am făcut în București. Mi-a zis că îi este greu să vină. Făceam un grătar, mai cu un șpriț. Îi plăcea... A avut o viață demnă, nu s-a chinuit ”, i se înmoaie vocea și îi tremură bărbia lui Răzvan. Totul se învârte în jurul mulțumirii că finalul a fost relativ lin.
Egalul care l-a supărat pe Ceușescu
Antrenorul a trăit modest. ”Un singur an a stat în Tunisia. A câștigat tot ca antrenor într-un an și s-a întors acasă cu circa 100.000 de dolari. Iar după calificarea la Mondialul mexican, a primit o autorizație de Dacia. Atenție, o autorizație, nu o mașină. Au trecut peste rând, a obținut o programare. N-au putut să bată Grecia în preliminarii, a fost doar 1-1, iar tovarășului Ceaușescu nu i-a plăcut asta: «Nu le mai dăm mașini, ci doar aprobare peste rând»! Automobilul costa 70.000 de lei și se ridica de la Pitești. După ce s-a dat doar aprobarea de Dacia, la reunirea lotului pentru cantonamentul de dinaintea plecării în Brazilia s-au prezentat doar 2-3 jucători. Erau supărați. Ce credeți că s-a întâmplat? Securitatea i-a ridicat de-acasă, din Bacău, Timișoara, de unde era fiecare! Li s-a spus că era datoria lor să reprezinte țara. Așa că au ajuns la cantonamentul de la Snagov. Și au plătit și Dacia! Pe noi, mașina ne-a ținut din 1970 până în 1987. N-am avut nicio problemă cu ea! Și firele electrice erau «made în France»!”.
Avea permis, dar a condus o singură dată!
Angelo Niculescu avea permis de conducere, dar fugea de volan. ”O singură dată a condus. A venit cu mașina bușită acasă. Îl lovise cineva în bara din spate, pe la Universitate. Ceva ușor, nimic important! Mama m-a certat și mi-a dat mie două palme! M-a bănuit că am luat mașina și m-am plimbat cu ea. Tata stătea în camera cealaltă, auzea, dar nu spunea nimic. Apoi, tata m-a luat deoparte: «Uite, eu plec cu maică-ta la ţară, ia și tu niște bani și faci un ceai aici»! Am dat acasă petrecere cu golanii, iar el a luat-o pe mama și a dus-o într-o plimbare. Duminică însă, am făcut curat în casă, fiindcă știam că se întorc și nu trebuia să las urme. Pe tata îl lua cineva de-acasă cu mașina sau mergea cu tramvaiul, când era la Dinamo. Făcea 15 minute. Înainte, nu se făcea diferența de acum, că erai antrenor și trebuia să mergi cu mașina. Nu existau astfel de diferențe sociale”.
Fumul care l-a dărâmat de pe scaun
Angelo Niculescu aproape că nu avea vicii. ”Nu fuma. O singură dată l-am văzut că a tras un fum. Primise un trabuc original din Africa. A tras un fum! Atât! Nu i-a mai trebuit altul. A căzut de pe scaun și l-am auzit: «Al dracului să fie ăla care mai fumează»! Trabucul avea tutun tare”.Angelo Niculescu trăia dintr-o pensie de 1.800 de lei, dintre care 200 de lei era indemnizația de veteran de război! Plus o rentă viageră de 1.200 de lei, pe care o primea de la FRF din 2014.”S-a dus antrenor la Dinamo, fiindcă dădea salariu mai bun! Despre război nu dorea să vorbească. Era la Indendență Arme și Muniție.Era născut în Craiova, dar nu-i suferea pe olteni! Nu aprecia îngâmfarea celor din Craiova. L-a luat o dată pe Oblemenco la un meci amical cu Austria, dar n-a făcut nimic atacantul Craiovei", a mai spus fiul regretatului tehnician.
"Ajax l-a vrut pe tata, dar n-a fost lăsat, şi l-a propus pe Covaci!"
Răzvan Niculescu spune că tatăl său a fost un om cu care se putea discuta. "Tata s-a înțeles bine cu Vogl, dar, spre exemplu, n-a avut relații extraordinare cu Ștefan Covaci, însă niciodată nu s-au contrazis, n-au avut niciodată nimic de împărțit.
Există și se poate verifica, cererea celor de la Ajax a venit la federație pentru tata, dar nu i-au dat voie să plece. Ce a spus tata: «Îl recomand pe Covaci, nu ne face de râs, știe trei limbi străine și cu siguranță se întoarce în țară!» Să girezi pentru cineva în acest fel, pe vremea aia, era riscant! Te lega pe tine, dacă nu se întâmpla ce ai spus!”.
Răzvan Niculescu a păstrat bomboana pentru final. ”Dacă vreți ceva măreț, uitați aici!”, apoi ne scoate o carte poștală cu autografele primite de nea Angelo după un meci România - Vasco da Gama de la Pele, Jairzinho și Edu. ”A avut un catalog cu toți jucătorii din Mexic și cu autografele lor. I l-a dat lui Domide!”. Un jurnalist începuse să scrie o carte despre Angelo Niculescu. N-a apucat s-o termine.
Sună iarăși telefonul. ”Era unul Mihalache! Nu știu cine e... A, da, e un profesor care avea grijă de tata pe când era în Timișoara!”.
Două ore și jumătate de povești, abia la final am aflat din ce familie provenea nea Angelo: ”Au fost cinci frați și o soră. Tata era penultimul născut. Ultima a fost fata. Un frate a fost colonel, a făcut ambele războaie, un altul a fost sportiv, dar nu era cine-știe-ce de capul lui, îl mai băga tata, altul lucra la CFR și era legionar, altul a fost în învățământ și a fost și el legionar, ducea scrisorile dintr-un oraș în altul. L-au prins și i-au dat 5-6 ani de ocnă grea. Era băiat deștept, cu studii superioare. Iar fata... A murit de tănără, a făcut pneumonie la un bal, când a termiant liceu”.
Telefonul fix răsună obositor, de trezeşte tot blocul. ”Bine că nu s-a chinuit! E mare lucru! Nu fac pomeni clasice, o să dau de mâncare unor bătrâni de la un azil! Pentru acei oameni, asta este o pomană primită!”, e replica de consolare pe care o foloseşte Răzvan.
Ca și în viață, nevoile se întrepătrund și nimic, în afara de moarte, nu e definitiv. Răzvan ne-a condus la plecare și, din vorbă în vorbă, în dreptul liftului, am ajuns să vorbim despre prețul locuințelor din zonă. ”Deasupra a stat Cornel Oțelea. A vândut apartamentul cu 140.000 de euro! Are 120 de metri pătraţi!”. Nu știe ce va face cu locuința în care a stat tatăl său, dacă o va transforma în muzeu, dacă o va scoate la vânzare... Așteaptă un semn de la FRF, fie de la Dinamo...
Acesta a fost priveghiul lui Angelo Niculescu, cu doar doi jurnaliști curioși să afle povești și fărăr niciun om de fotbal trecut pe la căpătâiul său în acest răstimp. Doar unul dintre noi l-a cunoscut pe antrenor în timpul vieții. Am venit la ora 20.00, am stat mai bine de două ceasuri și ne-am dat întâlnire a doua zi, la cimitir. ”La ora 10.00 îl depun la Cimitirul Ghencea! Bine că nu s-a chinuit!”.Cam așa se termină totul pe lumea asta! Important este să trăim demn şi să nu ne chinuim, adică la fel ca nea Angelo!
