Victorie la limită pentru Rapid. Giuleştenii s-au impus, aseară, în deplasare, cu CS Severin, scor 1-0 (1-0), şi au ajuns pe locul 5 în clasament, la două puncte de podium. A fost prima victorie a bucureştenilor pe teren străin din acest sezon.
Fără a cunoaşte încă gustul victoriei în Liga I, nou-promovata CS Severin a început mai bine jocul, dar Arnăutu (7) nu l-a putut învinge pe Pecanha. Rapidul a reacţionat promt. Goga (18) a irosit o şansă uriaşă, remarcându-l, totodată, pe portarul Marinescu, pentru ca, peste cinci minute, Teixeira să deschidă scorul, cu un şut din prima. Meciul s-a ”stins” treptat, în partea a doua cele două combatante nereuşind să expedieze nici măcar un şut pe poartă! În fluierăturile publicului, care a reclamat un gol neacordat gazdelor pentru un presupus fault în atac (90), meciul s-a terminat cu un 1-0 izbăvitor pentru giuleşteni. Scor care o ”urcă” pe Rapid până pe locul cinci şi o face să viseze la cupele europene. În schimb, CS Severin pare condamnată la revenirea în liga secundă, ocupând ultimul loc în clasament, cu doar patru puncte.
Sursă foto: GSP.ro
 
 

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
ȘOC! George Simion, SCANDAL uriaș la o televiziune din România. Paznicii l-au oprit, a venit Poliția
Playtech.ro
ȘOC! George Simion, SCANDAL uriaș la o televiziune din România. Paznicii l-au oprit, a venit Poliția
WRS, dezvăluiri exclusive despre finala Eurovision 2022. "Ne-am dat seama că ceva nu este în regulă"
Observatornews.ro
WRS, dezvăluiri exclusive despre finala Eurovision 2022. "Ne-am dat seama că ceva nu este în regulă"
Horoscop 19 mai 2022. Taurii au nevoie de mult curaj, dar și de bun simț, ca să se poată orienta în fiecare situație în parte
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2022. Taurii au nevoie de mult curaj, dar și de bun simț, ca să se poată orienta în fiecare situație în parte
Alertă în Europa. O țară importantă a raportat primul caz de variola maimuței. Statele în care a apărut boala
Știrileprotv.ro
Alertă în Europa. O țară importantă a raportat primul caz de variola maimuței. Statele în care a apărut boala
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Orangesport.ro
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“