La antrenamentul de ieri seară, desfăşurat pe unul din terenurile Centrului Naţional de la Buftea, Răzvan Lucescu şi-a împărţit lotul în două echipe.
Cea a titularilor i-a cuprins pe Pantilimon – Săpunaru, Tamaş, Papp, Raţ – Mureşan, Bourceanu – Torje, Mutu, Sânmărtean – Marica.
Pantilimon, dorit în Anglia
“Tricolorii” au exersat jocul pe benzi şi o apărare avansată, la 30-40 de metri de propria poartă. Mutu a părut să fie elementul-cheie în angrenajul gândit de selecţioner, el primind indicaţii să coboare mult pentru a intra în posesia mingii, ca să destabilizeze apărarea adversă şi să paseze în lateral pentru urcările lui Săpunaru şi Raţ.
În funcţie de forma de moment şi de starea de sănătate a jucătorilor, modificările pot apărea în centrul apărării, unde Gardoş l-ar putea înlocui pe Papp, sau pe banda stângă, unde Sânmărtean ar putea fi schimbat de Tănase sau de Zicu.
În altă ordine de idei, Costel Pantilimon (23 de ani), portarul lui FC Timişoara şi al naţionalei României, ar putea ajunge în prima ligă din Anglia.
Cotidianul The Birmingham Mail a scris, ieri, că antrenorul lui West Bromwich Albion îl doreşte pe goalkeeperul bănăţenilor, nemulţumit fiind de prestaţiile lui Scott Carson între buturi, în stagiunea recent încheiată. La WBA evoluează şi fundaşul Gabriel Tamaş.