Mircea Rednic, antrenorul echipei Dinamo, a recunoscut că formația pe care o pregătește n-ar fi meritat să câștige jocul cu Pandurii. „Puriul” a mai declarat că săptămâna viitoare va negocia cu patronul Ionuț Negoiță o eventuală prelungire a contractului.”Cu domnul Negoiță mă voi întâlni săptămâna aceasta să vorbim despre viitorul echipei, despre mine. Cred că voi rămâne, nu știu. Dacă eu nu voi rămâne cred că o variantă bună ar fi Napoli, cu Prunea (n.r. cei doi au anunțat că vor pleca de la CSMS Iași la finalul acestui sezon). Dar nu pot vorbi acum mai multe. Vom vedea săptămâna viitoareGolul din minutul 89 se putea evita. N-am ce reproșa arbitrajului, cred că a arbitrat foarte bine. Obiectivul nostru n-a fost niciodată campionatul. Obiectivul nostru a fost play-off-ul și primele trei locuri. Noi n-am mai pierdut în campionat de nu știu când, dar asta nu mă încălzește cu nimic. Poate și această pauză e binevenită pentru că sunt jucători la care au apărut crampe. Terenul a fost foarte greu”, a spus Rednic la finalul partidei.