Decizie DISCRIMINATORIE luată de oficialii clubului Asesoft pentru derby-ul cu Steaua!

Comentează

Conducerea clubului Asesoft a luat o decizie halucinantă înaintea derby-ului cu Steaua, programat sâmbătă, de la ora 19:30, în Sala Olimpia din Ploiești.

”În vederea meciului de baschet pe care CSU Asesoft Ploieşti şi CSA Steaua Bucureşti îl vor disputa sâmbătă, în cadrul Ligii Naţionale, am luat decizia de a permite accesul în Sala Olimpia (începând cu ora 18:30) pe baza buletinului de Prahova!”, se arată într-un comunicat de presă al grupării ploieștene.

Șefii grupării prahovene au luat această hotărâre ”în urma informaţiilor primite în ultimele zile cum că un grup de suporteri stelişti (ai echipei de fotbal; in speţă, Peluza Sud) va face deplasare la Ploieşti pe cont propriu”.

”Am solicitat CSA Steaua o hârtie oficială prin care să prezinte date clare referitoare la această deplasare şi să îşi asume răspunderea pentru galeria pe care conducerea echipei de baschet o doreşte la meci. Doar în aceste condiţii le-am fi rezervat un sector special în sală, pe baza aceloraşi tichete gratuite, chiar dacă suporterii asociaţiei recunoscute şi organizate de către noi, Blue Generation, au plătit biletul de intrare la meciul tur, neexistând un acord de reciprocitate. CSA Steaua nu a dorit să îşi ia angajamentul în acest sens, delimintându-se de orice acţiune a fanilor săi în drumul spre Ploieşti şi în sala Olimpia (acte de violenţă, daune materiale etc.)!”, se mai arată în comunicatul celor de la Asesoft.

Ploieștenii se tem de eventuale incidente între fanii echipei de fotbal Petrolul Ploiești și rivalii din Ghencea:

”Având semnale clare cum că, din cauza rivalităţii dintre suporterii echipelor de fotbal Petrolul şi Steaua, ar putea izbucni conflicte violente şi având în vedere antecedentele galeriei steliste care a produs daune şi panică în sălile de sport din ţară, CSU Asesoft a decis să îşi protejeze fanii de orice act de huliganism în incinta arenei şi, totodată, să ofere siguranţă desfăşurării partidei!”.

Deși refuză categoric prezența suporterilor steliști în sală, oficialii clubului Asesoft sunt ceva mai maleabili cu omologii grupării ”militare”:”Asesoft va rezerva un număr suficient de locuri pentru invitaţii CSA Steaua Bucureşti (oficiali, sponsori, jurnalişti, familii). Aceştia vor primi invitaţii pentru a sta în sectorul rezervat din spatele băncii lor (tribuna A), în baza unui tabel de persoane ce va fi solicitat oficial, clubul bucureştean urmând să-şi asume răspunderea acestor rezervări!”.Contactat de sportnews.ro, președintele Stelei, Virgil Stănescu, a contestat vehement poziția clubului ploieștean (DETALII AICI). Aceasta nu este prima ispravă de acest gen care îi implică pe ploieșteni. Pe vremea când Petrolul era condusă de Florin Bercea și Liviu Luca, iar echipa disputa meciurile considerate ”acasă” la Moreni (Dâmbovița), oficialii prahoveni au decis ca la partide accesul pe stadion să se facă doar pe baza buletinului de Dâmbovița! Cei ce aveau acte de identitate emise în Județul Prahova nu puteau intra în arenă, din cauză că erau predispuși să scandeze împotriva conducerii. De asemena, pe stadionul ”Ilie Oană”, la meciurile din Liga I ale Petrolului, ”lupii galbeni” scandează de fiecare dată sloganul ”Republica Ploiești”. Mai mult, există și o piesă în ale cărei versuri se regăsește sintagma ”Ploieștiul, patria noastră”. 

Pe de altă parte, cei de la Asesoft au de partea lor o directivă a Federației Internaționale, care recomandă ca galeriile echipelor care joacă în deplasare să facă deplasarea în mod organizat. În noiembrie anul trecut, un sârb a fost ucis la Istanbul, în timpul violenţelor dintre suporterii turci şi cei sârbi de la meciul dintre formaţiile Galatasaray şi Steaua Roşie Belgrad, din cadrul Euroleague la baschet masculin. El a fost ucis în timp ce mai multe sute de suporteri sârbi străbăteau Istanbulul, încăierându-se pe străzi cu galeria turcă, în apropierea Abdi Ipekci Arena.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
07:05
Incendiu la o conductă de gaze din Siria, după o explozie. Autoritățile susțin că a fost „un act de sabotaj”
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul mini-reactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
06:45
Ce spune despre personalitatea ta o mașină murdară. Concluziile surprinzătoare ale psihologilor
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză