CS Universitatea Craiova a debutat cu dreptul în sezonul de primăvară al Ligii 1, câștigând cu 1-0 partida din deplasare cu Pandurii Târgu-Jiu, din prima etapă a returului. Succesul i-a adus pe olteni pe locul 4 în clasament, iar oficialii echipei visează cu ochii deschiși la participarea în Liga Europa. Până atunci, însă, pe craioveni îi așteaptă meciul cu Steaua, iar Rodion Cămătaru (56 de ani), fostul mare atacant al ”Craiovei Maxima”, se arată circumspect.
Vor să se mute la Turnu-Severin
„Universitatea traversează o perioadă foarte bună, dar nu-i va fi deloc ușor. Steaua e o fiară rănită, după înfrângerea din meciul cu Rapid. Problemele pe care le au îi vor face pe steliștii să fie mult mai mobilizați la meciul de la Craiova. În plus, terenul de pe arena Extensiv nu este foarte bun, ceea ce ne va afecta”, a declarat Cămătaru, pentru Sportnews.ro. „Este o surpriză parcursul bun al Universității, având în vedere cât de prost începuse campionatul. Dar echipa are calitate și cred că poate termina pe un loc de cupe europene. Mai ales că atâtea cluburi din Liga 1 au tot felul de probleme”, a mai precizat fosta „Gheată de Aur” a Europei.
Rodion Cămătaru a dezvăluit că CS U Craiova va renunța să mai joace pe stadionul ”Extensiv” după partida cu Steaua: „Am înțeles că vor să-și dispute meciurile de pe teren propriu la Turnu-Severin. După părerea mea, ar face o mare greșeală. Poate că acolo sunt condiții mai bune decât pe «Extensiv», dar n-are rost să pleci într-un alt oraș, când tu te lupți să-i atragi de partea ta pe suporterii din Craiova”.
CS U l-a schimbat pe Cârțu: „Ce bine e să câștigi!”
CS U Craiova pare să-l fi schimbat pe antrenorul Sorin Cârțu. Pe banca oltenilor, „Sorinaccio” nu s-a mai manifestat atât de coleric, cum o făcea la alte echipe. Bun prieten cu tehnicianul, Rodion Cămătaru a comentat, amuzat, schimbarea de comportament a lui Cârțu: „Regretatul antrenor Titi Teașcă avea o vorbă: «Ce bine e să câștigi! Toată lumea e fericită, nu se mai enervează nimeni». Așa și cu Sorin. Victoriile l-au făcut să fie mai relaxat. Dar să-l vedem cum va face când va pierde vreun meci”.