Selecționerul Anghel Iordănescu se confruntă cu probleme de efectiv în perspectiva meciului crucial cu Albania, programat duminică, ora 22:00, la Lyon. Tricolorii au nevoie de victorie pentru a spera la calificarea în ”optimile” competiției.

Patru tricolori au intrat pe mâna medicului Laurențiu Oproiu: Mihai Pintilii,  Bogdan Stancu, Steliano Filip și Răzvan Raț.

Dacă primii trei jucători sunt recuperabili, situația celui de-al doilea căpitan al lotului e neclară. Raț a facut vineri RMN și încă nu știe dacă poate juca.
În condițiile în care ambii fundași stânga (Raț și Filip) sunt sub tratament, staff-ul naționalei ia în calcul o eventuală titularizare forțată a lui Alexandru Mățel, fundaș dreapta, dar care a mai jucat în flancul stâng al apărării la Dinamo Zagreb (Croația). 
Raț a rezistat doar 61 de minute în meciul cu Elveția, 1-1, fiind înlocuit de Steliano Filip. După meci, fundașul stânga a vorbit despre accidentarea suferită: „Am simţit o durere la piciorul stâng, la bicepsul femural. A fost mai bine să ies decât să dau în ceva mai rău. Am cerut schimbare ca să nu se agraveze situaţia”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.